Votul din rană – dureri în umbra unui referendum

Sunt o divorțată. N-ar trebui să vorbesc eu, prima care am participat la boicotarea familiei mele și cea mai mare dintre păcătoși. Eu, care L-am răstignit de atâtea ori pe Hristos… Și totuși, mereu mă întorc la picioarele Lui. Cad des. Și tot des – cădere după cădere, mă chinui să mă ridic. De aceea, îndrăznesc să spun despre mine că sunt și că mă simt fericită. Sunt o păcătoasă fericită. Căci am o viață bună. Am avut o copilărie faină și inclusiv o căsnicie fericită. Așa că n-am rămas cu răni din anii în care am fost o „doamnă”. Din anii cei frumoși, cu rod bun – de care n-am știut să ne îngrijim. Ce ironie…

Am susținut ideea referendumului, dar nu am putut „poza” în cel mai bun model. Doamne ferește să ajung să spun eu cuiva: „Să fii ca mine!”. Nicidecum. În toate discuțiile în care am intervenit, însă, pe parcursul întregii perioade de dinaintea referendumului pentru căsătorie = bărbat + femeie am pledat pentru dreptate. Căci am simțit că mă strâng de gât toate minciunile, toate falsele probleme și toate realele probleme care, de această dată, nu aveau legătură cu subiectul. Am îndemnat la vot fără a impune eu un da sau un nu – am respectat inclusiv ideea cinstită de boicot ca părere personală, dar am reacționat cu argumente și cu explicații în fața dezinformării. Nu m-am purtat urât, n-am jignit, dar nici n-am permis a fi considerată o luptătoare împotriva iubirilor de unu la unu, în orice formulă s-ar desfășura ele. Am militat însă împotriva celor care se folosesc de aceste iubiri, pentru a ne aduce în actualitate multele puncte de educare și de reeducare din agendele lor de protocol. Am fost mirată, uneori dezamăgită – și probabil că, la rândul meu, am mirat și am dezamăgit pe alții.

Sunt o divorțată. Deci am și eu pe ale mele. Așa că nu încep să trag acum concluzii de pe o poziție de… creștinească superioritate. Din contra. Însă nu pot să nu spun ce-am remarcat în această perioadă.

Sunt multe răni de vindecat. În spatele presupuselor implicări politice, în spatele celor care cereau boicotul căsătoriei și al familiei – culmea! – din iubire de aproapele, în spatele tuturor jignirilor aduse creștinilor, în spatele tuturor greșelilor comise de chiar o parte dintre creștini, pe mine m-a durut durerea ce-am simțit-o urlând din unii.

Unii… poate cu o copilărie mai puțin fericită. Sau unii cu o căsnicie mai puțin fericită. Ori cu o separare la maturitate… ce a lăsat urme adânci în suflet. I-am simțit pe unii plini de dureri. M-am uitat pe după acea perdea de nenumărate pretexte îndreptate împotriva referendumului. Acolo, în spate, era ascunsă durerea. Inconștient, poate, unii au vrut să-și acopere mai cu patos rănile și au găsit prilejul de a se răzbuna pe conceptul acela de… familie ideală…

Sunt o divorțată. Vorbesc, deci, de pe craca tăiată – la a cărei tăiere am participat cu spor. Nu acuz, nu judec… doar constat. Mulți dintre cei care treceau dintr-un motiv în altul pentru a nu susține cauza căsătoriei ca fiind unirea dintre un bărbat și o femeie aveau rănile lor. Mai departe de orice context politic sau de orice interes de a nu lua drepturile inexistente ale unora sau ale altora… mulți se luptau cu tristețea lor.

M-a durut durerea ce-am simțit-o urlând din unii… Și mi-a părut atât de rău că nu au putut trece peste asta, că s-au încăpățânat să nu vadă mai departe de unele motive care atât de ușor, prin argumente, erau demontate. Trăim într-o societate bolnavă. Și în niște familii îmbolnăvite. Și e deja suficient de dureros. Însă mai dureros este că, în loc să învățăm să ne tratăm rănile, să ne vindecăm familiile – sau resturile de familie – mai cu patos lovim în ele.

M-a durut tristețea unora mai ales că mulți, din păcate, nici nu-și recunosc tristețea, nici nu iau în considerare varianta că ar putea să se înșele vreodată. Dar cine-s eu să cred toate astea? Sunt nimeni. Și nimic. Sunt doar o divorțată care îi vorbește copilului său despre bucuria familiei și despre părinții care, buni, răi, vor forma întotdeauna o echipă de mamă și tată, chiar dacă echipa de soț și soție s-a spart. Sunt doar o divorțată care nu vrea ca după distrugerea familiei sale să urmeze potopul.

M-a durut durerea ce-am simțit-o urlând din unii – mai tare decât toate jignirile pe care le-am primit în calitatea și-n micimea mea de creștin. M-a durut să văd că, în numele toleranței, oamenii pot deveni neîndurători cu cei ce nu le împărtășesc opiniile. Mai tare însă mă dor rănile pe care, fără să conștientizăm, fără le să dorim … le pregătim copiilor noștri.

Mă doare să văd că, acoperindu-și rănile în numele corectitudinii politice, unii renunță la valorile și la rădăcinile lor, la credința și la bucuriile lor. Și-o fac fără a fi ei răi sau distrugători. Sunt oameni minunați, pe bune! Dar acum se declară, pur și simplu, deschiși. Atât de deschiși, încât copiii lor nu vor mai avea ce să închidă. În afară de gură. Căci în curând, foarte curând, gurile se vor închide.

***

N-am fost surprinsă de rezultatul de la vot. Mi-am dorit să fie altfel, dar m-am declarat încă de la început pesimistă. Am spus că se va face voia Domnului și că, oricum ar fi, rezultatul nu ar trebui să ne culce pe-o ureche. Dacă Dumnezeu a respectat libertatea fiecăruia și dacă a îngăduit să nu fie bine acum – avem o lecție de învățat. Și-o cruce de dus. S-o ducem cu demnitate! S-avem grijă de rănile noastre, dar și de prietenii noștri răniți. Nimeni nu face rău de bine.

***

Pansamente pentru suflet:

* Acesta este cuvântul de încurajare al Maicii Siluana.

* Iar aceasta este Evanghelia zilei de astăzi.

De la ce-a pornit totul?

* Referendum 2018 – întrebări, dileme, probleme