O zi, o săptămână și-o viață întreagă sub ocrotirea Maicii Domnului
Când sunt în fața acestei icoane… îmi pun palmele în palmele Maicii Domnului și mă predau cu totul iubirii sale! Apoi uit iar cam cât de minunată ne e Mama și mă iau cu ale lumii, primind tristeți, nefericiri, urâțenii…
Eu uit de ea – dar ea nu uită niciodată de mine, de noi! Slavă lui Dumnezeu pentru darul pe care ni l-a dat prin dragostea, grija și mijlocirea Maicii Domnului!
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!