Despre femei, pentru femei, contra femei – de la egal la egal, amical

– Hei, ce ai cu femeile? Ar trebui să fii de partea lor! De ce le înfrunți?

– Le înfrunt?! Eu?! Dar eu iubesc femeile! 🙂 Și mi-s dragi de nu mai pot în calitatea lor supremă, de mame!

– Și-atunci? Ce te tot iei de ele pe Facebook?

– Nu mă iau de ele… Doar le vorbesc. Nu ești de partea femeilor numai mângâindu-le pe frunte. Ești de partea lor trezindu-le! Trezindu-te odată cu ele! Conștientizând realitățile! Luptând pentru schimbare în bine, de la interior spre exterior. Nu ești de partea femeilor numai admirându-le rochiile și machiajul – ci și privindu-le în suflet, cu sufletul.

Ia să vedem… cum înfrunt eu femeile! 🙂 Trei fragmente de pe Facebook, din zilele acestea. Fragmente de reținut… sau de uitat și de aruncat. Fiecare după cum vrea, poate sau simte.

***

Astă noapte, la NCIS: Anchetă militară, DiNozzo și-a deschis o bucățică de suflet în fața colegei sale, Ziva.

– De ce nu vorbești, în general, despre mama ta?

– Nu vorbesc?!

– Nu.

– Poate pentru că ea e prima femeie care mi-a frânt inima…

…

Plecarea de acasă, părăsirea copiilor, ruperea relațiilor – inclusiv neglijarea copiilor, atunci când locuim sub același acoperiș cu ei – toate ne transformă, din păcate, în primii oameni care le frângem inima. Și nu doar inima, ci și aripile și încrederea în viitor și, implicit, într-un partener de viață.

Mai apoi ne întrebăm, însă, cu o inocență stupidă, de ce nu ne sunt pruncii mari, tari, siguri pe ei, realizați, implicați într-o familie, încrezători în inima bună a celor din jur…

***

Doamnelor, vă rog din suflet! Încetați să vă mai vorbiți foștii bărbați de rău – mai ales în fața copiilor! Nu considerați că dacă povestiți în gura mare sau chiar șoptit, în parc, prietenilor, copiii nu aud… pentru că-s ocupați cu joaca. Ei aud și înregistrează în minte și în suflet totul. Și se rănesc de vorbele voastre, de energiile pe care le transmiteți, de frustrările de care tot refuzați să vă scuturați!

Doamnelor… știu că nu e deloc ușor… dar alegeți să fiți, mai presus de toate, mame – și nu femei rănite. Și așa o să vă vindecați pic cu pic, și așa o să căpătați elan în a lucra voi cu voi, pentru voi și pentru copiii voștri!

Nu-i simplu. Nu acuz. Nu judec. Doar vă rog să vă gândiți un pic… Copiii au deja rănile lor! Multe! Le alinăm și le mângâiem rănile sau le adâncim?… 

Doamne, vindecă Tu unde rănim noi!

***

Un pic de glumă, un pic de răutate, un pic de conștientizare și-un pic mai mult adevăr. Unii se pot grăbi să comenteze: „Hei, dar e valabil și în cazul bărbaților! De ce plângi de milă numai femeilor?”.

Corect! E un „sfat” valabil pentru amândoi. Și bărbații trebuie să știe de la început pe cine iau să le fie aproape.

Incorect, însă – nu plâng de milă femeilor! Din contra. Prin „optimismul” lor nerealist, de multe ori femeile se fac (mai) vinovate de suferințele viitoare. Era neimplicat înainte? Era violent – fizic sau în limbaj? Era dependent de jocuri/ băutură/ droguri? Te-a mințit? Te-a înșelat? 

Și întrebările pot continua. Iar dacă răspunsurile încep cu: „Da, dar credeam că… în timp… se va schimba/ îl voi schimba…” – ajungem exact în punctul de la care am pornit discuția.

#binelenusefacecuforta #schimbareainbineincepecumine