Analiză pe-o… mamă singură

Sunt privită uneori cu milă – în alte dăți cu superioritate – și etichetată drept o mamă singură. Nu prea mă ating nici mila, nici presupusa nenorocire ce s-a abătut asupra mea. Sunt multe! Dar, cu siguranță, mi-e imposibil să fiu o mamă singură. Alături de prunca din dotare n-am cum să fiu mamă și singură în același timp! Pot fi o femeie singură – sau pot fi, pur și simplu, singură. Dar alăturarea asta… mamă singură… mi se pare că se joacă nițel cu nervii limbii pe care-o vorbim.

O mamă e o binecuvântată, în orice context civil s-ar afla. Că-i mai fericită și mai împlinită în cadrul unei familii, asta e  perfect adevărat. Și e de dorit! Dar e cu totul altceva. Însă o mamă nu e și nu poate fi singură! Iar asta o conștientizează cel mai bine domnii care bagă mâna în foc că nu s-ar prinde niciodată într-o relație cu o mamă… singură! 🙂

Deci. Pentru compătimiri și exprimări de mai puțini bani plângeți, vă rog, la altă masă! Iar pentru o mamă, oricine ar fi ea, bucurați-vă! Că e mamă. Dacă e alături de tatăl copiilor ei, bucurați-vă și mai mult. Iar dacă e fără de domn, acceptați-o și așa. Poate că-i singură. Poate chiar se simte singură. Sau poate că e împăcată exact așa cum e. Însă, pe cuvânt de cercetaș…: o mamă nu este o mamă singură! 

Citește și:

* Nu știu alții cum sunt… dar eu nu ascund copilul sub pat! 🙂

* Din singurătate nu se evadează pe ușa din dos