Am fost la emisiunea „Oameni de poveste”
Sunt un… om de poveste! 🙂 Sau, cel puțin, așa s-a tot chinuit Adina Șuhan să mă facă să cred.
Am fost ieri la TeleM, la emisiunea Oameni de poveste. Și iar m-a descusut Adina și m-a sucit și m-a răsucit pe toate părțile, de-am vorbit despre blog, despre hramul Sfintei Parascheva, despre Iași, despre Kooperativa 2.0, despre Doxologia, despre domeniul învățământ, despre oameni, despre bucurii și despre tristeți.
Spun „iar m-a descusut”, pentru că a reușit să mai facă asta prin 2014, tot la TeleM, la emisiunea Teleghid pentru Părinți.
Dacă este să caracterizez întâlnirea de ieri, după cum am simțit-o, aș spune că a fost dinamică. Și plăcută. Și veselă! 🙂 Până la urmă, nu cred că am fost eu un om de poveste, ci… povestitorul! Căci am spus multe povești de la lume adunate – de la un prieten, de la o vecină, de la un pelerin, din tot spectacolul minunat al vieții și-al străzii!
Aștept părerea ta, dragă cititorule! Căci, până la urmă, despre tine am vorbit și datorită ție am fost eu chemată să apar pe sticlă. Tu ești omul meu de poveste! 🙂
5 Comments
Constantin
Frumos! Felicitãri! Am vazut emisiunea!
anda_elena
Îți mulțumesc mult!
nela
Ai o intelepciune care lipseste multora ! Te felicit pt tot ce faci !💐💋
anda_elena
E mult spus „înțelepciune”… :). Dar sunt în perioada în care vreau să învăț să primesc complimentele fix cum vin. Așa că… mulțumesc! :))
Pingback: