Zile de bucurie, alături de Sfânta Parascheva

anda-pintilie-67

Aveam atât de vii în minte amintirile și trăirile din anul trecut, încât priveam spre jumătatea lunii octombrie 2016 și nu puteam să cred. Anul trecut făcusem așa și așa, eram acolo, vorbeam asta, mă bucuram de asta, în punctul acesta m-am oprit și-am găsit cel mai bun unghi de pozat, am vorbit cu femeia aia și ailaltă. În 2015 eram fericită și plină de vise. Acum, doar eram – și nu știam cum.

Cerut sau necerut, timpul trece. Și m-a adus față în față cu realitatea, cu actualitatea și cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Tradiționalele zile de muncă multă și de oboseală au fost așa cum mi le doream – dar cum, puțin credincioasă fiind, nu le mai speram. Munca și oboseala au mers, și de această dată, mână în mână cu fericirea. O fericire greu de atins și de împlinit în afara lui Dumnezeu. Am trăit o săptămână de bucurie intensă – de momente cât se poate de lumești și de momente de suflet, de lucruri serioase și de joacă, de alergătură zbuciumată și de liniște deplină. De ploi și de senin, de frig și de cald, de râs zgomotos și de rugăciune, de pace și de minune!

Cum să nu cred în minuni? Cum? Când am refuzat de atâtea ori invitația la o emisiune, când într-un final am acceptat, când apoi emisiunea a trebuit reprogramată – și-am ajuns să vorbesc la teve aproape în ajun de Sfânta Parascheva, să am ocazia să prezint latura frumoasă a sărbătorii și a Iașului din această perioadă?

Cum să nu cred în minuni, când peste orice fel de ispite se poate trece, pentru a deveni pelerin la Sfânta Parascheva? Cum să nu mă bucur de oamenii care, știind vremea și vremurile, nu au rămas acasă nici în acest an și s-au nevoit pentru a fi aproape de Sfânta lor?

Cum să nu cred în minuni, când înainte de procesiunea Calea Sfinților turna cu găleata și în timpul procesiunii abia a burat un pic – apoi a reînceput potopul? Cum să nu cred în minuni când, la slujba de priveghere și la Sfânta Liturghie din noaptea de 13 spre 14, în Catedrala Mitropolitană nu puteai să arunci un ac? Când o mulțime dintre rugători erau tineri și copii? Când timpul de împărtășit – cu doi preoți și două potire – a fost unul deloc de neglijat?

Cum să nu cred în minuni, când la Sfânta Liturghie ținută afară, pe 14 octombrie, cerul a fost senin și frigul mai puțin înțepător, când umbrelele au stat închise și de plouat a plouat, metaforic vorbind, cu mii de suflete unite în rugăciune?

Privesc spre săptămâna care a trecut cu drag și deja cu dor. Cu bucurie și cu recunoștință. Cu inima plină. Vom reveni, de-acum, la ale noastre. Cu bune și cu mai puțin bune. Cu frig și cu mai puțin frig. Cu aglomerație și cu trafic de înjurat – fără motiv de pelerini. Cu credință la vedere sau mai ascunsă pe la colțuri. Și, ce e mai important, cu Sfânta noastră dragă mereu acolo, la Mitropolie, așteptându-ne, ascultându-ne, mângâindu-ne.

Bucură-te, Sfânta Parascheva, mult folositoare! Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *