Pune banii în… pușculița de maximă unică folosință! :)

Primesc acum ceva zile o cerere, de a-mi da adresa – pentru a mi se trimite o… pușculiță. Rațiunea îmi spune: Închide, fată, mail-ul, că ai treabă! 🙂 Oho, iar treaba nu se mai termină niciodată! Cât despre mail-urile pe care le văd și le arunc, uneori chiar înainte de a le deschide, nici nu mai spun…

Deci. La ce să-mi trebuiască mie o cutie împachetată în hârtie de ambalaj, cu o gaură fină în ea, care să-mi pape banii? Ce, eu nu puteam să-mi fac una acasă, dacă voiam?

Eh, dar cum să refuz o… cutie?! Eu, marea pasionată și marea strângătoare de cutii și cutiuțe, cum să refuz ocazia de a mai adăuga încă una în colecție? 🙂 Așa că revin pe mesaj și încep să-l citesc – nu doar așa, pe diagonală, cum făcusem prima dată.

Și pornesc: „Bună! Dețin un lucru făcut în joacă, dar cel mai serios :)”. Hopaaa! Motto-ul acestui blog este „Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase”. Deci, omul care mi-a scris nu doar a făcut rost de o bază de date pe care s-o trimită dintr-un click la toți bloggerii pământului. El a intrat pe Șapte pietre și-a căutat un fir de care să se agațe și prin care să personalizeze mesajul! Asta e o mare bilă albă! Plus gândul la cutie… 🙂

Și-așa mă trezesc eu citind mail-ul până la capăt, și-așa fac click pe link-ul indicat către căsuța pușculițelor menite a ne îmbogăți. Adică, mesajul nu e centrat pe pușculiță, ci e centrat pe omul căruia o pușculiță îi va face un bine, îmbogățindu-l. Fain!

Am văzut un mesaj, mi-a plăcut, am văzut o poză, mi-a plăcut, am continuat să citesc și m-am trezit… binedispusă! 🙂 Adică, fix cum ar trebui să te facă mulți dintre cei mari, care-ți vând un produs – și care, în realitate, habar n-au cum să se poarte cu un client. Iată, însă, că o idee aparent măruntă și o muncă făcută în timpul liber, îmbinate cu pasiune și cu umor te pot convinge că o pușculiță dintr-o cutie realizată din materiale reciclabile poate fi o variantă faină de cadou!

O cutie de maximă unică folosință! 🙂 Pentru că… te mai înduri să-ți recuperezi doi bani de-acolo și să strici toată cutia? Nu prea! 🙂 Asta mi-a stârnit amintiri din copilărie, când mama a fost anunțată că s-au adus nu știu ce bunătăți la alimentară și n-avea bani. Așa că, mi-am găsit pușculița-găină decapitată, în mijlocul patului. Nici acum n-o uit pe mama și râd de plânsul meu de-atunci, care nu era din cauză că am rămas fără bani – ci, de mila găinii :).

Acum, c-am crescut, mă tot gândesc la banii pe care-i pun într-un plic acolo, într-un plic dincolo, le tot amân scoaterea de pe card și, până la urmă, zilele de dinainte de salariu mă prind scotocind de zor prin locurile mai sus menționate, să văd dacă n-am ratat ceva :).

Așa că, mesajul „Renunță la saltea! Banii sunt nebuni! Pot sta cuminți doar în pușculiță!” începe să mi se pară din ce în ce mai adevărat. Iar condiția e fix aceea propusă de Pușculița Nouă, ca banii să stea cuminți într-o pușculiță în care, până nu-i vei face felul, nu vei putea să-ți bagi nasul!

„Banii nu încep niciodată o idee, întotdeauna ideea este cea care pornește banul”. Bine a spus Qwen Laughlin și bine a preluat Dani Ezer gândul. Eu mă pun pe umplut pușculița. Calculele sună bine :). Ce să fac… probabil că abia acum o cutie va ajunge la adevărata ei valoare – pentru ceea ce înseamnă ea, ca pasiune, pentru mine. Produsul nu-l voi returna, clar!, căci condiția este să se returneze pușculița numai cu bancnote înăuntru! 🙂