Lumina lui Iosif cel sfânt și milostiv

UPDATE!!!

Această postare este din 2015, de dinaintea canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei – care a avut loc în 2018. Mi-e tare drag momentul amintit. La Catedrala din Iași era încă șantier – iar noi participam la pomenirea „omului” Iosif, rugându-ne pentru sufletul lui. Din 2018, ne rugăm Sfântului Iosif să mijlocească pentru noi în fața lui Dumnezeu.

***

Am povestit eu pe aici, pe blog, în repetate rânduri despre mitropolitul Iosif Naniescu. Despre dragul pe care-l am pentru el și despre bucuriile pe care mi le aduce, pic cu pic, în viață.

Azi se împlinesc 113 ani de la trecerea lui la Domnul și, sub pretextul interesului de serviciu, am mers la slujba de pomenire – în interes cât se poate de personal! 🙂

Mă gândeam puțin cu tristețe la faptul că, din cauza (datorită!) lucrărilor de reparații care se fac la Catedrala Mitropolitană, nici de data aceasta nu voi putea ajunge la mormânt. Apoi, parcă mă zgârie un pic la ureche să aud „Dumnezeu să-l ierte!”, când eu îl știu deja sfânt și când, despre canonizarea lui se vorbește deja de mult timp.

Totuși, m-am gândit că Iosif cel numit „sfânt și milostiv” se bucură, în smerenia lui, că ne rugăm pentru el. Că nici nu e nevoie să fie sfânt cu acte ca să ne stea aproape, să ne mângâie și să ne ocrotească. Și-n liniștirea asta, m-am liniștit și eu și încercam să mă rog – în timp ce mai aruncam câte un ochi spre colegul care filma slujba.

Aproape de momentul în care se cânta Veșnica pomenire, deși-l știam pe Constantin departe, cu camera îndreptată spre preoții care slujeau, am simțit toate lămpile și toate reflectoarele îndreptate spre mine! Cine-a mai apărut să filmeze?, m-am întrebat eu, cât de poate de lumesc. Cu greu mi-am întors capul spre lumina aceea care mă orbea. Din fereastra colorată de deasupra raclei Sfintei Parascheva, o lumină albă și plină pătrunsese în toată catedrala, pălind lumina pe care-o dădeau candelabrele.

Ce soare puternic!, a exclamat o femeie. O fi fost, pe 26 ianuarie, soarele din cea mai fierbinte zi de vară, o fi fost altceva, răsărit din noroiul lucrărilor care se fac în preajma mormântului mitropolitului Iosif – aflat perete în perete cu racla Sfintei – Dumnezeu știe!

Eu tot ce știu e că m-am simțit îmbrățișată de lumină! Au fost clipe pline de emoții, de bucurie combinată cu lacrimi în ochi. Clipe de împărțit cu prietenii!