Veșnică părere de rău

Au trecut doi ani de când Maria și Sabina-Maria s-au mutat la Doamne-Doamne. Astăzi s-a făcut pomenire pentru sufletele lor. Și, astăzi am rememorat – pentru a câta oară?! – momente în care am plăcut-o sau n-am plăcut-o pe Maria, am ajutat-o sau am judecat-o, am mângaiat-o sau am mustrat-o…
Era atât de copilă și de curată la suflet, că puteai foarte ușor s-o consideri fraieră. Și, totuși, ea a luptat pentru fiecare pas din viața ei, pentru fiecare om pe care și l-a apropiat.
Nu îndrăznesc să spun că am fost prietene. Dar, am fost apropiate. Și, așa am ajuns să mă mir de rezultatele ei și să mă bucur de bucuriile ei! Am apucat să vorbim, până aproape în ultima zi.
Multe aș da s-o revăd pe banca pe lângă care am trecut salutând în fugă, ultima dată… multe aș da să aflu cum a fost supița… și, cât sunt ele de fericite acum!
Odihnește-le, Doamne, în pace!