Șase ani de Șapte pietre

Pietrele mele se numără, se gâdilă între ele, se hârjonesc. Sunt șapte – și, astăzi au parte de șase lumânări. Își freacă palmele a bucurie, că trec în anul șapte – și-și fac tot felul de planuri de viitor.
Eu le urmăresc cât sunt de jucăușe, de pline de idei, haz și necaz și mi-e ciudă, sincer, că nu întotdeauna pot ține pasul cu ele. Poate că, dacă aș fi mai harnică, aș scrie mai des și mai mult. N-aș mai sări peste subiecte și n-aș mai acuza timpul – că-mi stă în cale. Dar pietrele nu sunt supărăciose, nici nu suferă de lipsa băgării în seamă. Le e bine așa cum sunt, unite. Se bucură de fiecare vizită pe care le-o faci, ca și de like-uri și share-uri :). Se bucură de amintirile pe care le strâng, de zâmbetele pe care le produc, ca și de micile răutăți – pe care și le permit.

Încă vor tricoul acela personalizat și se roagă ca anul acesta să le duc planul la îndeplinire. În rest… apa trece, pietrele rămân – iar lucrurile făcute în joacă sunt, în continuare, cele mai serioase :).