Ale tinereţii valuri,  Doxologia,  Evenimentul,  Vorbe de duh

Punct. Şi de la capăt!

28 aprilie 2014 /

Uneori, ne e bine aşa cum e. Avem suficiente motive ca, dintr-o gaşcă de lucruri bune şi de oameni faini, să nu mai vedem anumite aspecte pe care, poate, le-am vrea altfel. Până la urmă, e mai comod să te plângi din când în când şi să continui pe un drum bătătorit. E mai prudent să păşeşti pe o cale pe care deja o cunoşti. Şi, totuşi, cineva sau ceva te poate scoate din starea ta. Îţi poate arăta că mai există viaţă şi dincolo de paşii tăi. Că tot ceea ce ai vrea tu altfel e realizabil pe un alt drum. Şi că binele de care te bucuri acum te poate urma şi în altă conjunctură.

Uneori, trebuie să ai curaj pentru a ieşi din zona ta de confort. A fost nevoie, într-adevăr, de curaj. Am trecut printr-o perioadă plină de emoţii, de lupte, de plâns, de planuri de viitor. De întristare pentru separarea ce va urma şi de bucurie pentru necunoscutul în care mă avânt. În toţi anii în care am lucrat la ziarul Evenimentul Regional al Moldovei, am scris de mână cu Dumnezeu. Am încercat să nu supăr inutil şi, dacă supăr, să o fac în mod corect şi justificat – nu de dragul bombasticului, ci în numele adevărului. Am fost mereu sprijinită în munca mea şi am fost respectată. Fiecare articol mi-a aparţinut într-un mare procent – conţinut şi titlu – iar uşoarele modificări aduse au fost făcute spre îmbunătăţire, nu spre ruşinarea semnăturii. Am venit mereu cu drag la redacţie şi cu drag faţă de oamenii alături de care am lucrat. Ca în orice familie, au fost şi zile mai obosite, mai încruntate sau mai plictisite, dar astea nici nu mai ies la socoteală atunci când priveşti în urmă.

Ziceam că am scris de mână cu Dumnezeu. Recunosc, însă, că nu mi-a fost uşor să mă despart de presa laică. Mai ales că ştiu că, din urmă, mă vor ajunge oameni şi vorbe care vor transforma trecerea mea la Doxologia în zâmbet şi în glume. La rândul meu, voi răspunde cu zâmbet sincer şi cu o conştiinţă curată. Pentru că totul s-a întâmplat… pur şi simplu! Fără să cer şi, uneori, chiar şi fără să cred. Ştiu, însă, că atunci când puneam în balanţă laic şi religios, când tindeam să simt un oarecare disconfort al noii oferte, am intrat într-o biserică, să mă închin. Femeia de la lumânări stătea ghemuită şi zgribulită într-un colţ, iar când o alta a întrebat-o ce mai face, i-a răspuns cu veselie: Bine fac, în slujba Maicii Domnului!

Ochii mi s-au umplut pe loc de lacrimi! Femeia aceea, în simplitatea şi în modestia ei, mi-a dat o palmă şi mi-a oferit răspuns la orice temere lumească de-a mea! M-a făcut să mă ruşinez de… eventuala ruşine pe care tindeam să o simt, ca viitor lucrător în slujba Maicii Domnului! Ca lucrător care eram, de fapt, şi până acum! Pentru că poţi fi bun oriunde ai merge şi oriunde ai lucra, la fel cum poţi, oriunde ajungi, să fii mai puţin bun… Pentru că eu nu mă voi schimba din a fi eu, în funcţie de locul de muncă. Pentru că, neîncetat şi în orice context, ar trebui să încercăm să ne ducem viaţa în slujba lui Dumnezeu, a sfinţilor şi a Maicii Lui!

A început numărătoarea inversă. AMR – 3 zile. AMR – o săptămână. Cu drag faţă de toţi cei de care mă despart. Cu drag faţă de cei spre care mă îndrept. Şi cu un blog care va rămâne veşnic deschis – în care voi nota şi voi completa viaţa şi visele şi tot ce se poate scrie sau nu se poate scrie într-o ştire de serviciu – fie ea laică sau religioasă! 🙂

S-ar putea să îți placă

Luna – musafirul din odaia mea
16 noiembrie 2016
Din înțelepciunea mării: răul să îl scrii pe apă
17 august 2016
umbre pe plaja
Fetele s-au întors acasă
27 august 2016

17 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *