Eu cu Mine şi cu Mădălina Stafie
Parcă mai ieri – în realitate, prin aprilie (!), primisem o… pedeapsă. O pedeapsă frumoasă – cu şi despre Mădălina Stafie. De fapt… toţi am primit, atunci, sarcina de a scrie despre cineva – pe motiv că ne-am tratat de teama vorbitului în public, dar nu ne-am tratat şi de ideea de a nu vorbi unii peste alţii :).
Atunci, am amânat scrierea – pentru că Mădă abia trecuse pe domeniu propriu. Punct ro. Şi-am vrut s-o urmăresc. Apoi, am amânat pentru că… şi pentru că… şi pentru că motive de amânat se găsesc oricând! Totuşi, am zis că… undeva, trebuie să pun punct amânării. Măcar de frica anului ce se încheie, ca să nu mă prindă cu datorii. Şi, cu tot dragul pentru posesoarea eucumine.ro!
Despre Mădălina n-am cum să vorbesc altfel, decât de bine. Îmi place că ne asemănăm la principiul – ce-i în guşă, şi-n căpuşă! Numai la ea puteam să citesc despre… tot ceea ce zice ea acolo, la categoria Aberaţii de minte creaţă, de exemplu :). Şi, numai cu ea puteam să râd la nişte glume de neînţeles pentru unii, macabre pentru alţii :).
Apoi. Îmi place Mădălina, pentru că e, aşa cum obişnuiesc eu să spun, OM – în fiecare zi. Privită prin intermediul ecranului de calculator, dar şi direct în ochii ei cei frumoşi. Mădălina este veselă şi comunicativă! În plus, are un iubit pe măsura ei – simpatic şi OM!
Mădălina este cea care, la primul blogmeet la care m-am prezentat, m-a luat în primire şi mi-a arătat că mă cunoaşte! M-a întrebat despre Maria şi despre năzdrăvăniile ei, mi-a povestit despre câteva postări care i-au plăcut – m-a surprins! Eu îi citeam ocazional blogul dar, spre ruşinea mea, nu făceam legătură între site şi chipul ei.
Mădălina este unul dintre oamenii alături de care îţi face plăcere să petreci timp în online, dar şi în offline. Îmi face mare bucurie să spun – Mădălina îmi este prietenă!
3 Comments
Madalina
Ca esti o persoana deosebita stiam deja, ai dovedit-o cu multe ocazii, dar de data asta m-ai surprins cu adevarat! Nu ma asteptam sa iti mai amintesti de acea „pedeapsa”, nici macar eu nu o mai faceam, dar totusi ti-ai amintit si pe de-asupra ai mai fost si generoasa in complimente! Iti multumesc foarte mult pentru cuvintele frumoase!
anda_elena
Cu întârziere, dar… cu tot dragul! :*
Dana
Ce frumos!