Mă tratez de teama vorbitului în public

Ieri a fost singura zi liberă din săptămână şi eu n-am petrecut-o acasă. Din fericire, a meritat maxim! Am fost în companie plăcută, am învăţat şi am exersat pe tema vorbitului în public, am făcut glume şi am râs cât pentru şapte zile!
A fost o experienţă pe care mi-ar fi părut rău s-o ratez. O experienţă pe care, din păcate, au ratat-o mulţi dintre cei 189 de colegi afiliaţi la Grupul Bloggerilor Ieşeni. Nu că ar fi încăput toţi la întâlnire dar, din 14 locuri câte au fost, ne-am înscris doar zece oameni. E ruşinos – însă este, probabil, un răspuns la nedumerirea noastră cu privire la minusurile blogosferei ieşene. În fine. Eu m-am bucurat mult de toţi cei prezenţi, de prieteni şi de cei pe care tocmai i-am cunoscut.
Împreună am participat la BLOGează-ţi teama de public speaking – un training organizat de către Crina Penteleychuk de la Crilia. Întâlnirea a avut loc în sala de conferinţe a Centrului Comercial Felicia, un loc fain şi primitor.

După cum spuneam, a fost o zi cu zâmbetul pe buze şi cu lacrimi de râs înăbuşit. A fost o zi de întrebări, descoperiri, răspunsuri, de teorie, dar şi de practică, de aprecieri şi de exemplificări, de reguli şi de încălcare a lor, de pedepse (*), de corectări şi de aplauze. Am făcut muncă de echipă. Cu sprijinul Crinei şi al ajutoarelor sale (micii crilieni), la finalul zilei chiar s-au văzut rezultate!
Cu toţii am ieşit în faţă, în repetate rânduri şi, pe diverse teme, am vorbit în public. Uşor, uşor, a trebuit să ţinem cont de faptul că orice prezentare are o introducere, un cuprins şi nişte concluzii. Că e nevoie de un contact vizual permanent cu cei din sală, că mâinile vorbesc o dată cu noi, după anumite regului, că trupul nu se bălăngăne de aiurea, că trebuie să avem o postură şi o dinamică. Nu în ultimul rând, a trebuit să ţinem cont de faptul că prezentările înseamnă şi interactivitate. Ele nu sunt seci, nu sunt monologuri, nici o înşiruire de idei fără de rost.
Aparent, tot ce-am spus în paragraful de mai sus pare logic şi foarte simplu de realizat. În realitate… se ştie că prea puţini sunt experţi în a vorbi în public! De ce oare?… Pentru că… exact!, activitatea asta nu e deloc floare la ureche! Acum, dacă e să mă mândresc puţin, se pare că m-am descurcat binişor la teste şi n-am lăsat ca emoţiile care-mi stăteau în gât să fie detectate prea mult de către colegi. Însă, nu despre mine vreau să vorbesc.
Îi felicit pe cei care s-au prezentat, în primă fază, timoraţi şi încălcând multe dintre norme – şi, care au dovedit că, într-o singură zi, pot progresa uimitor! Am aplaudat cu toată inima şi m-am bucurat de bucuria lor! Bravo!
Felicitări şi Crinei, pentru strădania ei şi pentru răbdarea pe care a dovedit-o cu noi. Unii tăcuţi, alţii prea vorbăreţi, alţii exagerat de vorbăreţi… greu tare! 🙂
Ţie, cititorule, îţi sugerez să profiţi oricând de oportunitatea de a participa la un asemenea training! Şi, te rog să faci orice îţi stă în putinţă pentru putea să vorbeşti în faţa unui public! În principiu, evităm acest lucru pentru că ne e teamă să nu ne facem de râs. Teama poate scădea, cu cât suntem mai bine pregătiţi pentru prezentare. În plus, despre unele manifestări ale emoţiilor ştim doar noi (transpiraţia palmelor, tremuratul genunchilor, bătăile rapide ale inimii, uscatul gurii). Ele nu se transmit, mai departe, în sală.

Din echipa fantastică a celor care ne-am instruit azi au făcut parte: Alexandra Bohan, Mădălina Stafie, Adrian Iacob, Cătălin Somnulescu, Florin Adamache, Lucian Mustaţă, Paul Pădurariu, Pavel Arcana. O surpriză a fost Irina, sora lui Marius Sescu – ascunsă, până acum, de privirile mele.

[ * La final, pe lângă aplauze şi felicitări, ne-am primit şi sancţiunile cauzate de încălcarea unor reguli stabilite iniţial. Pentru că am vorbit peste alţii, ori pentru că a sunat un telefon, cam toţi a trebuit să ne asumăm răspunderea şi să plătim. Fiecare am extras bileţele pe care se aflau numele colegilor. Pe cine ai tras, despre acela şi despre blogul lui va trebui să scrii o postare! În vizorul meu e Mădălina! 🙂 Acum, mă întreb, curioasă, oare de ce Lucian a avut de scos din pălărie, cu indulgenţă, opt bileţele? 🙂 Şi, de ce numele meu nu se regăsea printre ele?! Aa, pentru că despre mine şi despre pietre va scrie Paul! 🙂 ]

S-ar putea să-ţi placă şi...

14 comentarii

    1. Vorbeşti mult – adevărat! 😀 Totuşi, cu prietenie şi cu mare drag îţi spun că, uneori e bine să existe şi un dram de moderaţie. Nu pentru a nu-i deranja pe alţii, ci pentru a efectul dorit atunci când deschizi gura (admiraţie, respect). Altfel, rişti să nu mai fii ascultat fix când intervenţia ta ar aduce un plus de valoare discuţiilor.

  1. Sper sa existe si o data viitoare pentru ca tare m-ati facut curioasa si mi-e ciuda ca nu am venit! Data viitoare nu ratez! Bravo pentru initativa!

    1. Şi eu sper să mai existe colaborări viitoare. Deocamdată, trebuie felicitaţi cei care au simţit curiozitatea din prima! 🙂

    1. Timpul ăsta e cam rău. Dar, în unele situaţii – cum a fost cea de la Iaşi – nu cred că doar timpul a fost problema celor care n-au venit… Oricum, pierderea e a lor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *