Din lumea doctoriței Plușica

Vi s-a întâmplat vreodată să vă plângeți că vă doare în gât și, pentru asta, să fiți căutați în fund? Fix așa am simțit că se petrec astăzi lucrurile – când nu eu, ci copilul meu, a fost cautat în toate părțile, mai puțin în ureche – acolo unde aveam bănuiala că și-ar fi băgat un vârf de creion.
Povestea începe cam așa. La vreo jumătate de oră după ce-am ajuns de la serviciu, Maria mi-a spus că are ceva la ureche, și-și tot ținea mâna acolo. M-am uitat, în primă fază doar așa, la suprafață. Nu avea nimic. Apoi, i-am pus la loc lucrușoarele cu care se jucase. Animăluțe, hârtie, creioane. Hop! Unul dintre creioane nu avea vârf. M-am uitat din nou în ureche și, deja începeam să văd crocobauri. Din joacă, la fel ca în desenele animate cu Plușica – doctorița de jucării, am luat lanterna și am analizat, mai bine. O ureche, a doua ureche. Și, totuși, parcă la urechea stângă era ceva…
Nu m-am panicat excesiv. Știam că poate fi o alarmă falsă. Însă, pe principiul mai bine să previi decât să te trezești cu o mare problemă mâine dimineață, ne-am îmbrăcat și am plecat de acasă. Știam că secții ORL bune sunt la Recuperare și la Spiridon. Cu toate acestea… normal mi s-a părut să ajungem, măcar în primă fază, într-un spital dedicat exclusiv copiilor – deci, la „Sfânta Maria”.
Ok. Acolo am fost îndrumați spre triaj, unde am deranjat un nene. Nu ne-a spus nimic rău, săracul – ci a început să completeze niște hârtii. Noi spuseserăm că vrem un control într-o ureche, el a trebuit să scrie toate datele personale, apoi să afle greutatea Mariei, dacă e bolnăvioară, de ce-a făcut febră astă noapte și de ce are și diaree, ce tratament ia, la câte ore, care a fost ultima oră la care a luat un sirop și alte câteva detalii esențiale. A umplut două sau trei hârtii de mână, apoi a trecut la lucrul pe calculator, copiind parte din cele deja scrise. În cele din urmă, a apărut doctorița, care m-a pus să repet problema cu urechea, care m-a întrebat și despre răceala Mariei, care a privit în ureche de la un metru, într-o lumină chioară și care a decis că fata nu are nimic. Ne-a scris, însă, și dumneaei o hârtie, trimitere spre Recuperare, la ORL – căci acolo se ocupă medicii de „obiecte străine” și acolo putem afla clar dacă bănuiala noastră e reală ori ba.
Oamenii nu s-au purtat urât. Erau, însă, destul de sictiriți. Pe bună dreptate… aș spune, într-un fel. Au mai multe hârtii de completat, decât pacienți de examinat… Hârtii absolut inutile, în contextul de față – dar, necesare, fiindcă așa e regula, nu? Cu alte cuvinte, sistemul medical o cere. Pentru că, nuuu!, sub nicio formă nu era mai firesc ca, după ce mi-am expus problema, să mi se spună direct: Mergeți la Recuperare! Trebuiau neapărat întocmite niște hârtii! Pe timpul meu, pe timpul doctorilor, pe… hai să ne facem că muncim!

Și-am plecat la Recuperare. Acolo, am întâlnit cea mai simpatică doctorița Plușica! Zâmbitoare, înțelegătoare cu teama noastră – fie ea și pornită doar din imaginație! I-a arătat aparatura Mariei, a lăsat-o să pună mâna, să se asigure că nu o doare, a invitat-o să se întindă comod și i-a examinat urechiușele, într-o atmosferă deosebită! Aici, nu a mai fost nevoie de hârtii. Ar fi fost, probabil, dacă în urechea stângă s-ar fi găsit vreun vârf de creion, ori altceva. Însă, pentru alarma dovedită a fi falsă, nu ne-a dat decât bună ziua și un zâmbet! În loc să ne certe, ne-a felicitat pentru că am fost prevăzători. Și, ne-a rugat să rămânem la fel și de acum înainte. Nici din nas, nici din urechi, să nu încercăm să scoatem singuri ozn-uri. În nas, copilul poate trage în loc sa sufle, iar în ureche putem înfunda mai tare. Așa că, e bine să mergem fuguța la spital!

În contextul de față – la Recuperare și, nicidecum la „Sfânta Maria”. Și, dacă e cu putință, într-o altă țară. Căci sistemul medical românesc e prea complicat… până și cu cel mai banal caz. Dacă tot trimitem de la Ana la Caiafa, măcar să scriem și-n registru, nu-i așa?!