Înnebunesc oamenii…

Alerg de colo-colo, mă întâlnesc cu felurite persoane, am un câmp de observație mai larg. Lucrul ăsta mă fericește, dar mă și face, uneori, să-mi doresc ochelari de cal și dopuri în urechi.
Când lumea din jur e bine, mă încarc de energie și radiez. Când oamenii sunt încruntați, bolnavi, supărați, plini de of-uri… simt, privindu-i și ascultându-i, că se scurge toată vlaga din mine! Mai ales atunci când nu pot să fac nimic pentru a-i ajuta, mai ales atunci când (re)descopăr, vezi Doamne, că am și eu probleme asemănătoare lor.

Din ce în ce mai mulți oameni pe care îi auzi că se ceartă la telefon, pe stradă – vorbesc cu un reprezentant al băncii, care îi anunță, măcar o dată în zi, că nu și-au plătit rata.
Din ce în ce mai multe persoane cărora le adresezi, din amabilitate, o vorbă, încep să-și povestească toată viața, să se plângă de greutăți și de datorii.

Șocul mare mi l-a produs o femeie, acum vreo două zile, în stația lui 28. Intrase în vorbă cu cineva, apoi a început să discute cu toți cei care ne aflam acolo, din ce în ce mai tare și mai cu patos, despre toate necazurile familiei sale. Despre efortul pe care îl face pentru a-și cumpăra, din pensie, medicamentele, despre fiul său, care a plecat în străinătate după ce a piedut casa, pentru că nu a mai ținut pasul cu ratele, despre fiica sa, cu doi copii și cu enorm de multe probleme. Era o doamnă bine, frumos îmbrăcată și aranjată, educată. Nu părea o nebună, nici o tăntiță care nu ar fi avut treabă pe acasă. E doar înnebunită…
Ăștia nu iubesc pe nimeni! Urăsc copiii care abia s-au născut, urăsc tinerii, urăsc oamenii în putere și capabili de muncă, urăsc bătrânii! Numai ei pe ei se iubesc, iar de noi nu le pasă!, spunea femeia… și nimeni nu putea s-o contrazică.
Apoi, a mai spus ceva: Să dea jos toți boșorogii de la conducere și să vină tineretul! Să ne conducă tineretul! Aici, din nou m-am întristat. Pentru că, mare parte din tineretul care-și dorește astăzi o funcție a reușit deja să preia tot ce-i rău de la boșorogi. Pentru că unii tineri visează la ciolan – și atât. Și, mai ales, pentru că am mulți prieteni și cunoscuți tineri, capabili – marginalizați de niște incapabili și goniți în birouri încuiate ori în străinătate.

E jale… Dar, pentru că nu vreau să închei fără a face și haz de necaz, mai zic una de la tanti. Pentru că supărarea ne întunecă mintea, dar mai produce și o secundă de zâmbet!
Dacă aș avea o pușcă, pe toți i-aș decapita!

Citește și:
* Felii de viață
* Viitor calculat în pâine
* Drama din farmacii