Ferice de mintea unui copil!

În preajma Crăciunului, Maria a văzut un triunghi de brânză topită și a zis: Badu! (=bradul). Apoi, prin ianuarie, a văzut un semnul întrebării pe bluza mea și a exclamat: Doi! Mai târziu, dând cu ochii de revista Dacia literară și-a ațintit privirea pe căciulița de la ă și mi-a spus: Uite, luna! Și tot așa.

Încă e în perioada aceea nealterată, în care învață, face analogii și lasă imaginația să-i zburde. Vede luna, brazi și cifre acolo unde noi vedem – sec și trist – doar ceea ce este. Asta, în cazul în care ne mai obosim să observăm…

Maria este fascinată de apus, de stele și de lună. Niciodată, până la ea, nu am privit luna – seară de seară, de la fâșia aceea mică, mereu în creștere, până să se facă mare și plină! Maria este fascinată de trenuri. Prea puțin mi-am dat seama, până la ea, că de la noi de acasă se poate auzi, uneori, trenul! Construiește mereu un tren. Gogoanele (=vagoanele) pot fi oameni, sticluțe de calciu sau hârtii – orice. Astăzi, se afla cu noi în mașină, iar traficul din Podu Roș era același pe care îl știți – super aglomerat, se mergea bară la bară. Totul s-a limpezit atunci când Maria a decis: Mașinile fac trenul!