Noroc de porumbel
Nişte bieţi porumbei erau ţinuţi, în această dimineaţă, în cutii. Ei îşi aşteptau eliberatorii – copilaşi care urmau să le deschidă porţile spre libertate, în aplauzele publicului.
În timpul ăsta, un porumbel se gândea: Nu-mi mai dau drumul? Mă scăp pe mine…
Şi, ca să nu se scape pe el, a preferat ca, după eliberare, să se scape pe mine!
Nu am ştiut dacă să mă simt norocoasă ori… pedepsită! 🙂 Ideea e că, de atunci, alerg continuu! Am treabă multă şi mare (!) şi… încă mai trăiesc cu speranţa ca diseară să ajung la timp la 11even!
Citeşte şi:
* Caca de barză
2 Comments
Gabi Rotaru
Norocoaso!
Sincer, nu-i inteleg pe cei care alearga la serviciu. De ce? Cine ii forteaza?
Eu merg la trap mai tot timpul…
anda_elena
Eu fac teren. Multişor! Şi am la dispoziţie tot oraşul! 🙂 Suficient cât să mai şi alerg.
Apoi, când ajung la redacţie, fundul îmi stă bine în scaun… dar atunci o iau la fugă degetele, pe taste! 🙂