Iaşul – încâlcit în sărbători

Din nou, ca în fiecare an, la Iaşi au fost confundate şi amestecare sărbătorile. Ziua Sfintei Parascheva (trecută în calendar şi imposibil de modificat) şi Zilele Iaşului – cu târguri, hăhăială, concerte, mâncare şi fel de fel. Rezultatul îmbinării celor două evenimente – un bâlci.

Nu am fost niciodată împotriva sărbătorilor oraşului. Ca să nu-mi ridic lumea în cap – zic că e ok, aşa cum sunt. Nu mă mai lungesc inutil, explicând teoria chibritului. Singurul lucru despre care nu cred că e ok deloc, dar DELOC!, este coincidenţa asta de date. Îmbinarea de prost gust – dintre sacru şi profan.

În afară de comercianți, nu vine nimeni, de la sute de kilometri depărtare, ca să participe la Zilele Iaşului. Oamenii vin să se închine la Sfânta Parascheva. Aşa că ei nu dau doi bani (nici la propriu, nici la figurat), pe ceea ce se întâmplă în afara evenimentelor organizate la Mitropolie.
La rândul lor, ieşenii sunt împărțiți între diverse activităţi ce ţin de casă, serviciu, timp liber. În postarea de ieri, am oferit câteva motive pentru care, da!, şi ieşenii au dreptul de a sta la rând, în această perioadă, pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva. Numai că, teoretic, ei ar trebui să se poată bucura şi de zilele oraşului lor. Aşa că, sunt nevoiţi să aleagă. Unii renunţă la petrecere, alţii se consolează cu faptul că Sfânta nu pleacă nicăieri.

Oraşul se aglomerează peste puterile lui, iar un drum de pe Moara de Vânt până in Alexandru se poate face şi într-o oră şi jumătate. Adică… similarul unui traseu Iaşi – Roman (cu respectarea vitezei legale).
Nu zice nimeni să nu existe în jur câteva măsuţe, un târg pentru pelerini. Dar, nu un târg întreg, cum este acesta, de Zilele Iaşului. Eu, una, aş da acces şi pentru ceva de mâncare, şi pentru ceva îmbrăcăminte – dar, cu măsură. Cu aceeaşi măsură cu care aş interzice vânzarea unor obiecte religioase precum icoane susurătoare sau cruciuliţe cu lumini de discotecă. Şi m-aş bucura că Iaşul devine, în preajma lui 14  octombrie, un centru de pelerinaj.
Apoi, aş organiza, la o altă dată, Sărbătorile Iaşului. Pentru că, vorba aia, muncim, ne rugăm, hai să mai şi chefuim! Publicul ţintă, ieşenii şi studenţii, nu s-ar mai împiedica de pelerini şi nu s-ar mai deranja reciproc. În plus, s-ar bifa o nouă perioadă în care Iaşul ar fi viu. În care unii şi alţii s-ar putea mândri că ţin oraşul în priză.

Îmi place îndemnul pe care mulţi îl dau, încercând să pună pumnul în gură celor care nu sunt de acord cu actulala formă de organizare a sărbătorilor. Nu-ţi convine, stai în casă! Pe bune!? De parcă ies afară doar pentru că se face un concert în stradă, nu pentru că, în general, am treabă.
Supraviețuim, nu-i bai. Trec şi sărbătorile, trece şi aglomeraţia. Toate, cu bune şi cu rele. Ar putea trece şi altfel… dar nu. Să fie teama de schimbare? Ori ideea mea şi a multor altora e complet greşită?

Citeşte şi:
* Iaşul din preajma lui 14 octombrie
* Prietenilor li se spune „La mulţi ani!” de ziua lor
* Scrisoare deschisă către un cârcotaş necredincios