Când o să mă fac mare – planuri de viitor din trecut
Când eram mică-mică, pe la trei-patru ani, poate cinci (habar nu știu… ca să citez o altă gărgăriță mică-mică) m-au năpădit gândurile – planuri de viitor. Ce-aveam să mă fac atunci când voi fi mare? Nu era una dintre întrebările enervante ale adulților care așteaptă, amuzați, un răspuns pe care-l uită oricum repede. De data asta era întrebarea mea. Și frământarea mea.
În fiecare zi aveam o altă meserie la care, din păcate, seara trebuia să renunț.
Alaltăieri voiam să mă fac doctoriță… dar am realizat că nu știu să consult.
Ieri voiam să mă fac vânzătoare… dar cum, dacă nu știu să socotesc banii?
Azi vreau să mă fac învățătoare. Imposibil! Nu știu să scriu și să citesc…
Mâine mă fac… Offf, ce mă fac? La ce mă pricep eu cel mai bine? Și-așa, cu planuri de viitor, m-am frăsuit toată săptămâna.
Ce știam eu să fac? Eram foarte ordonată. Atât de ordonată încât seara, când mă schimbam în pijamale, îmi împătuream chiloții în patru. Îmi plăcea la nebunie să șterg praful (ce vremuri! între timp mi-a trecut hărnicia). Primisem de la Moș Crăciun un set de curățenie – cu mătura, făraș, găletușă – și toată ziua mă făceam că trudesc ca o albinuță.
Am găsit! Descoperisem nu neapărat ce vreau să mă fac atunci când voi fi mare, ci meseria la care mă descurcam cel mai bine. Am stabilit! Când voi fi mare, mă voi face femeie de serviciu!
Nu mi se părea – și nici acum nu mi se pare o meserie rușinoasă. E o meserie de care avem nevoie! La cât de mizerabili suntem, dacă n-ar exista oameni care să vină să șteargă din urma noastră, am trăi într-un și mai mare rahat decât trăim deja.
Totuși, cu timpul, mi-am schimbat traseul. Găsisem o profesie și mai și. Sorbeam fiecare secvență din Colombo, Maddie și David, Kojak. Încercam să descopăr ucigașul înaintea anchetatorilor. De multe ori, chiar reușeam. Așa am stabilit că, în viitor, voi fi un strălucit detectiv particular de criminalistică! Astăzi mă uit cu același nesaț la seriile din CSI, la Minți criminale, Crimele din Midsomer, Jordan etc. Azi, detectivul e mai evoluat, se pricepe și la ceva medicină, la trucuri și scormonit pe calculator…
Într-un fel, tot un soi de femeie de serviciu e și el. Nu face o meserie ușoară. Curată, nici atât! 🙂
Și-am mai avut planuri de viitor pentru o profesie care a stârnit hohote de râs! Ca timp și spațiu – se situează între cele două povestiri de mai sus. În acea vreme, când eram întrebată ce-o să mă fac atunci cand voi fi mare, răspundeam fericită: mamă! Ha-ha-ha!, ce se mai hlizeau adulții! Nu-i înțelegeam. Dar nici nu mă supăram pe ei.
Astăzi, dacă privesc în urmă – e planul de viitor cel mai frumos pe care mi l-am făcut.
Tu? Ce planuri de viitor aveai? La ce meserie visai? Cât ai fost de aproape/ departe de realitate?
Citește și:
*** Și eu am spus lucruri trăsnite…
*** Plete magice
*** Dragoste cu năbădăi
*** Joaca la telefon – Bucă & Epure
12 Comments
Costy
Cand aveam vreo 4-5 ani voiam sa ma fac zidar, sa construiesc blocuri.
Pe masura ce au trecut anii, si dorintele mele s-au schimbat. Astfel, pe la 10 ani voiam ca si tine sa ma fac detectiv, apoi pe la 16 ani doctor ginecolog 🙂
Nimic din toate astea nu s-a concretizat …
cristina
😀 visam sa ma fac femeie de servici si sa spal scarile,de dimineata pana seara eu frecam la scari,de la parter la etajul 4,acum daca ma gandesc bine trebuia sa fiu si platita,macar cu bomboane
Simona
nu se poateeee…..si acum imi spui….si eu visam acelasi lucru :)))) am sa ii spun mamei mele sa nu traiasca cu impresia ca eram singura fata in lume care isi dorea asa ceva :))))
anda_elena
@Costy: Avand in vedere varsta la care voiai sa te faci ginecolog… inteleg 🙂
Si o intrebare: Stii de ce e fericit medicul ginecolog atunci cand ajunge acasa?
Hai sa-ti dau si raspunsul: Pentru ca-si vede nevasta la fatza :))
@cristina: Din cate observ, tu chiar ti-ai pus in aplicare visul! 🙂
@Simona: Nu erai singura. Uite, aproape ca putem face un club 😀
Diana
Ce idei aveam când eram mici…
Eu vroiam să mă fac doctor. Am ajuns inginer; sora mea îmi mai spune doctor de calculatoare, deci unde se leagă ceva. 😆
anda_elena
@Diana: Intr-adevar, tot un fel de doctor. La care, sa fim seriosi, apelam la des si mai repede. Cand suntem noi bolnavi, ne mai tratam si dupa ureche. Daca face buba calculatorul, fugim inspaimantati si-l tratam la urgente! :))
Magdalena
am visat dintotdeauna sa fiu profesoara . imi aduc aminte ca aliniam jucariile si le explicam cate-n luna si-n stele . acum sunt in primul an la Litere si cu ajutorul Celui de Sus voi ajunge profesoara .
anda_elena
🙂 Doamne ajuta!
Antonela
Eu vroiam sa ma fac macaragita….tata lucra pe o macara…la pranz dupa gradinita mergeam pe santier…si am crescut in macara…dar…nu am ajuns decat inginer constructor…
anda_elena
Super! O copilărie la înălțime, vise frumoase și-o meserie faină! 🙂
Constantin
Interesantã întrebare. As suplimenta-o cu o alta. Câti din cei care aleg o profesie sau invata o meserie fac ei însisi alegerea? Si nu sunt „ghidati” sau influentati de societate, de parinti, de rude… !?
anda_elena
Influențe există, inevitabil. Dar alegerea finală, cel puțin în teorie, ar trebui să aparțină fiecăruia.
Mama mea și acum spune – „Aș fi vrut altceva pentru copiii mei, dar n-am vrut să mă bag, să-mi reproșeze, apoi, că din cauza mea nu-s fericiți și împliniți”. Și are dreptate :).