Ce mai inseamna 1 Decembrie?
* O zi in care ne-am trezit mai tarziu si am ramas in pijamale, fericiti ca stam acasa in timpul saptamanii. O gaura la salariu si o economie la bugetul statului.
* Economie care se cheltuie pe fasole, carnati, sarmale si castraveti murati. Se fac parade si se depun coroane, dar tot la pomana se ajunge. Ok, sa spunem ca inteleg. Desi mi-e tare greu sa descopar ca suntem considerati o tara de flamanzi si ca ne putem vinde pe o farfurie de mancare. Dar nimeni nu realizeaza faptul ca 1 decembrie e o zi din postul Craciunului? Carnati, sarmale? E adevarat ca nu toata lumea posteste, dar organizatorii ar trebui sa respecte macar contextul.
* Programe „speciale” de divertisment, la care se amesteca invitati de toate soiurile. Astazi l-am vazut cantand pe Adi Minune si mi-am dat seama ca el nu ar trebui sa fie doar artist, ci presedinte! Versurile lui anuntau cu mandrie: „Daca vreau la toti romanii le fac o surpriza/ In doua-trei saptamani scot tara din criza” si „fac America datoare la noi” (ceva de genul…).
* 1 Decembrie mai reprezinta un prilej pentru carcotasii ca mine sa comenteze si sa scoata uratul in fata. Dar cum sa ma abtin de la asta, daca simt ca suntem intr-o ceata totala? Si acum, ca in fiecare an, prefer sa vorbesc despre 1 Decembrie 1918. Atunci, Unirea a bucurat. Astazi, relativ uniti, ne invrajbim cu rost si fara de rost. Patriotismul devine o notiune dintr-un dictionar prafuit. Manifestarile speciale se fac – pentru ca asa-i obiceiul, iar oficialitatile participa la ele – pentru ca asa trebuie… Cei care ne conduc si cei care doresc sa ne conduca o fac in interes propriu si nu pentru tara. E pacat! E pacat sa avem o tara binecuvantata si sa ne batem joc de ea. Poate ne va veni mintea la cap pana nu va fi prea tarziu.
* La final, dar nu in ultimul rand, 1 Decembrie inseamna un multumesc pentru cei care au luptat pentru noi. Multumesc pentru cei care au dus numele Romaniei departe. Pentru cei care au ramas in Romania, desi ar fi putut avea un trai mai mult decat decent prin strainataturi. Pentru cei care, in ciuda a tot si a toate, se simt romani!