MagicHOME – împreună, pentru părinții copiilor bolnavi de cancer!

M-am tot uitat la oamenii care se așază pe scaunul groazei. Îi privesc două secunde și deja mi se umezesc ochii. Nu-s acolo… da-s acolo, cu ei. Și tot nu-s acolo, căci nici ei nu-s acolo complet – ci doar în cadrul unei campanii, pentru câteva ore. Plâng! Habar n-am ce simt și cum mai simt părinții copiilor bolnavi de cancer care locuiesc pe un scaun… Eu sunt sfâșiată doar privind contextul… – însă cei ce sunt „îmbrățișați” de context, de boală și de spaimă… oare cum își mai cară sufletul?

Dumnezeule… inima și gândul îmi fug la Alexandra. La primul copil pentru care am inițiat vreodată o campanie umanitară pe blog. Primul copil pentru care ne-am unit în fapte bune și pentru care am plâns apoi, amar, la despărțire… Pe Alexandra mi-o amintesc tristă, pentru că-și pierduse părul. Pe Alexandra mi-o amintesc zâmbind, când i-am arătat o poză cu prunca mea: „Uite, Maria a auzit că nu mai ai păr, dar că ești încă foarte frumoasă! Și-a vrut să fie și ea la fel ca tine, așa că a renunțat la părul ei drag și creț!”.

Continue Reading

Femeia care și-a îngrijit soțul de 29 de kilograme își duce acum propria luptă cu boala

Cândva, pe la începutul anului, auzeam despre un ieșean de-al nostru, om vrednic, la casa lui, că suferă de-o boală care, la propriu, l-a slăbit. Bărbatul de 47 de ani, soț și tată a trei copii, ajunsese la 29 de kilograme. E o poveste greu de imaginat, cu suferință mare, cu cheltuieli care întrec orice putință, cu ajutor de la semeni și de la Dumnezeu. Cu luptă multă și cu iubire. În fiecare articol în care se scria sau se vorbea despre Eugen Movilă, acesta nu înceta să-i mulțumească soției și să dea slavă lui Dumnezeu că i-a oferit în dar o femeie care să-i fie cu adevărat alături, la bine și la greu.

Între timp, cu mari eforturi și cu multă greutate, Eugen a ajuns pe la 40 de kilograme… Lupta continuă. Însă, de parcă nu era de ajuns, acum tragedia s-a extins. Daniela, soția lui Eugen, a fost diagnosticată săptămâna trecută, miercuri…

Continue Reading

Inima lui Alexandru este Alexandra. Inima Alexandrei are nevoie de ajutor

I-am cunoscut prin intermediul unei fotografii de pe Doxologia. Doamne, cât sunt de frumoși!, mi-am spus. Am aflat, apoi, că se numesc Alexandra și Alexandru și iar mi-a plăcut potrivirea aceasta.

alexandra-si-alexandru-foto-oana-nechifor
Foto: Oana Nechifor

Următoarea veste despre ei, recunosc, m-a marcat. Nici acum nu pot descrie exact gama de sentimente, uimirea, bucuria și tristețea care mă încearcă.

Alexandra este diagnosticată de la naștere cu DSV (defect septal interventricular). Se știa că are, adică, o găurică între ventriculele drept și stâng. Alexandra nu avea, deci, o „inimă intactă”, atunci când Alexandru a cunoscut-o.

Continue Reading

Un strop de lumină pentru Ovidiu Simion

Despre Ovidiu și despre mâinile lui minunate am tot auzit, de la cunoștințe și de la prieteni. Un om care vede cu degetele mai mult decât cu ochii și care te poate repara dacă te-ai stricat de spate (și nu numai…). Este un om bun, care merită să se întoarcă spre el atenția, bunătatea, omenia, lumina.

Ovidiu Simion are 43 de ani și este kineto-masoterapeut în Iași. S-a născut cu o boală genetică numită retinopatie pigmentară. Acest diagnostic, care îl ține destul de mult în întuneric, nu l-a împiedicat să lupte pentru o viață cât de poate de firească.

Continue Reading

Copilul-fluture și-o lecție pentru cei care nu se simt bine în viața lor…

N-am făcut noi multe campanii pe blog, dar am făcut. Și, cel mai important mi se pare că am reușit, în mare, să păstrăm legătura cu cei pe care, împreună, i-am ajutat. Mai mult, voi ați fost cei care m-ați ținut activă și care, periodic, m-ați mai întrebat – și încă mă mai întrebați – despre unul sau altul dintre copiluți, dintre cazuri, dintre necazuri…

Când spun Alexandra-Denisa, copilul-fluture – știți deja cam cât de veche ne este prietenia. Din 2012, de pe vremea în care draga noastră avea trei ani. Campania pentru ea a fost una dintre cele mai mari și mai puternice, iar ajutorul a fost impresionant! Nu greșesc dacă spun că, de atunci și până astăzi cazul copilului-fluture a reușit să rămână în atenția oamenilor cu suflet mare. Nu neapărat cu mult, cât cu omenie, cu o anume constanță, cu zâmbet, cu grijă față de aproapele.

Alexandra este mare și frumoasă, foarte isteață și e o lecție pentru mulți. Nu se simte prea bine și o dor toate, sărăcuța – și, totuși… ironic pentru noi… se simte bine în pielea ei!

Continue Reading

Calul îl ajută pe Matei. Și omul îl poate ajuta!

La sfârșitul anului trecut, pe când făceam campanie pentru David-Gabriel, omul meu a venit foarte entuziasmat acasă. Cunoscuse la Centrul de Hipoterapie un băiețel cu autism care, atunci când urca pe cal, se transforma! Era firesc, un copil ca toți copiii, călărind ca un voinic din poveste!

După campanie, Ioana Rață, mamă de Sebi (copil cu autism recuperat în mare parte) mi-a transmis rugămintea de a mai scrie despre un băiețel cu autism. Toată lumea era și este conștientă că o nouă campanie ar fi greoaie acum. Însă, pentru că inima n-are cum să mă lase pur și simplu așa, fără să fac nimic, am promis că voi scrie despre copil și… Doamne ajută, cât mai mulți dintre voi să vă doriți să ajutați și să aveți posibilitatea s-o faceți direct!

Așa că am aflat povestea micului Matei Ipate și… frumoasă coincidență, așa l-am cunoscut și eu pe călărețul despre care îmi vorbea bărbatul :).

Cum se manifestă autismul la Matei?
Matei are 6 ani și opt luni și este non verbal.

Continue Reading

Ați oferit Globuri cu suflet pentru David-Gabriel, băiețelul din glob!

Ceva peste 8.700 de lei și promisiunea a încă 50 de ore de terapie pe lună, timp de 12 luni, deci alți 12.000 de lei, care se vor acorda în tranșe lunare. Adică, în banii ăia vechi și în care ne exprimăm încă – mai liber și mai pompos – vorbim despre mai mult de 200 de milioane de lei pentru terapiile și pentru sănătatea lui David-Gabriel, bănuți adunați în jurul campaniei Globuri cu suflet. Slavă Domnului pentru toate!

Pentru bani – dar, mai mult decât atât, pentru prieteni vechi și prieteni noi, pentru oamenii pe care-i cunosc și pe care nu-i cunosc și care au, cu toții, un numitor comun: pur și simplu, le pasă!

Ca de obicei, mulțumirile sunt doar așa, în mare. Niciodată nu vor acoperi cum se cuvine bucuria mea și a părinților lui David-Gabriel. Sunt, totuși, necesare!

Și-o să încep fix în ordinea pe care o am pe lista pe care mi-am făcut notițele, de fiecare dată când am adăugat un ban în campanie.

Continue Reading