Sunt pro viață – de ce crezi c-aș cere moartea oamenilor pro avort?

Nu cred că, dacă ești pro viață – trebuie să fii omorât cu pietre, pe motiv că ești anti avort. De ce e de rău să aduci în vedere cuiva importanța vieții și să arăți că o sămânță din pântece e om, la fel ca mine și ca tine? Obligă asta cumva, cu ceva? Leagă cumva? Poate leagă sau dezleagă conștiințe, dar nu îngrădește cu nimic libertatea unei femei de a face „tot ce dorește cu propriul său corp”.
Oamenii pro viață nu cer moartea oamenilor pro avort. Ar fi culmea… Mulți dintre oamenii pro viață au mame și alte femei dragi care au făcut avort… Și asta nu-i împiedică să le iubească în continuare!

Continue Reading

Nu mai puneți la zid copiii – pentru greșelile părinților!

Sunt mamă. Mi-am dorit dintotdeauna să fiu mamă și visul mi s-a îndeplinit. Am un copil – puteam avea, poate, mai mulți. Mi-aș fi dorit mai mulți și probabil că voi rămâne doar cu unul. Slavă lui Dumnezeu pentru copilul meu! Mereu, aflarea veștii că mai apare un copil pe lume m-a bucurat. Mereu! Și în familiile fericite, și în casele goale, și în casele deja pline, și în bordeie, și în vile. M-am bucurat de copiii așteptați, ca și de copiii neprogramați, care poate au încurcat niște ițe. M-am bucurat de copiii concepuți în familie, ca și de copiii concepuți în afara familiilor. Cred cu tărie că un copil este un motiv de bucurie și atât. Că felul în care a venit pe lume poate fi meritul, dar niciodată vina copilului.

În acest context, cred că discuțiile de rău despre părinți nu ar trebui să se intersecteze niciodată cu un copil. Da, mi-am luat-o peste cap și cu acest… niciodată. Însă etic, moral, creștinește, uman – așa ar fi. Să nu vezi în copil un demon, doar pentru că nu-ți place de părintele său. Nici să nu te duci să strângi de gât copilul, pentru păcatele părintelui său. Înainte de a scrie postarea de ieri, am trăit un sentiment inexplicabil. Simțeam revoltă împotriva unui om din aceeași tabără cu mine. Împotriva unui om care nu plăcea pe un alt om – pe care nici eu nu-l plac. Doar că omul din tabăra mea a făcut o chestie care nu se face.

Continue Reading

Ne învrăjbim sau ieșim întru întâmpinarea Domnului?

Înjurați-mă bine și citiți mai departe. O să vă ratați niște minute din viață, adevărat, dar poate că n-o să fie asta cea mai mare tragedie.

Oameni dragi! Tragedia stă în durerea și în încrâncenarea care ne-au cuprins în zilele acestea. De oricare parte a baricadei am fi, suntem nefericiți. De oricare parte am fi și oricât am crede cu tărie în lupta noastră, în dreptatea noastră și-n dobitocia celorlalți – e imposibil să nu privim peste gard și să nu vedem dincolo tot oameni din oamenii noștri! Familiile, prietenii, cunoscuții s-au dezbinat astăzi mai mult decât în alte vremuri. E ură!

Continue Reading

Adevărul – între lalele și mamele

lalele

Lalele, lalele… frumoasele mele lalele… Am cântat precum Luigi Ionescu la greu în copilărie, căci îmi plăcea melodia și simțeam eu că mi-s puse în valoare calitățile… Care calități? Citește mai departe.

Mamele, mamele, frumoasele mele mamele/ Să creșteți mari, cu sfârcuri tari… Nu doar despre lalele, ci și despre mamele am cântat o luuungă perioadă, până când m-au auzit ai mei.

Continue Reading

„Cum ar fi fost dacă” – gândul care ne îneacă

Mi s-a spus cândva, despre gânduri, că-s precum bărcile care se îndreaptă spre port. Noi suntem pe mal, ele sunt încă în larg. Le zărim, le avem… până aici, totul ok. E în regulă să avem gânduri. Păcatul intervine atunci când decidem să ne suim într-o barcă sau alta – ori în toate!

Să te dai în bărci cu gândurile e lucru tare primejdios.

Continue Reading

Un final şi un bilanţ

Ne-am învăţat să ne facem, mereu, la final de an, o socoteală. Să punem, într-o balanţă, bune şi rele şi să le privim cum atârnă. Să suflăm peste bune, să le înmulţim şi să le trecem pragul următorului an. Să ne încruntăm la rele şi să încercăm să le punem piedică pentru viitor. Apoi… punct. De multe ori, până la încheierea următorului an, abia mai avem timp să respirăm. Să gândim… să facem un bilanţ… cu atât mai puţin.

E trist să descoperi, la sfârşitul lui decembrie, că ai eşecuri pe plus. Sau, oricum, mai multe decât se estimase. În acelaşi timp, e comod ca descoperirea asta să existe doar o dată în an. Mai ales că se ataşează la ea multele planuri de viitor, care îndulcesc, parcă… imaginea noastră un pic şifonată.

Eu, una, vreau să încetez să mă mai amăgesc!

Continue Reading

Ești gata să mori?

Cine-a fost Sfântul Ștefan? Cel dintâi mucenic – ucis cu pietre, pentru credința lui în Dumnezeul cel Adevărat. Sfântul Ștefan a fost primul. Dar nu singurul. Și cu siguranță, nu ultimul. Mustește calendarul de sfinți mucenici – iar numărul sfinților de care nu știm e infinit mai mare. De atunci, din vremea Sfântului Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, până astăzi, listele cu sfinți mucenici continuă să se scrie în Ceruri. Până astăzi! Până în anul 2016! Și probabil că sfârșitul nu-i aici…

Astăzi încă mai avem mucenici! Astăzi încă se mai moare pentru credință! Astăzi încă mai există oameni răstigniți pe cruce, precum Mântuitorul – pentru singura „vină” de a se numi creștini.

Astăzi, când noi nu mai putem de-atâta îmbuibare, când ne vizităm cu groază sărbătoriții, căci iar vom fi puși la masă și nu știm unde mai poate încăpea atâta chef pe stomacul și pe capul nostru… astăzi – încă se moare pentru Hristos!

Continue Reading