Suntem supereroi pentru copiii noștri? Cum îi creștem frumos și cum le gestionăm emoțiile?

În momentul în care ne creștem copiii ca pe niște prinți și ca pe niște prințese, îi pregătim să fie nefericiți. Căci noi nu putem să-i protejăm de viață – însă îi putem pregăti pentru ea. Așa și-a început discursul psihoterapeutul Anda Păcurar, la întâlnirea oamenilor faini de la Junior Chamber International Iași, Cum să devii supererou pentru copilul tău”.

În cadrul prezentării sale, care a avut tema „Cum să crești un copil independent și cu siguranță de sine”, Anda Păcurar a spus că e indicat să fim părinți relaxați – dar nu delăsători! Să nu facem lucrurile în locul copiilor, căci altfel le arătăm că nu avem bază în ei. Dacă vrem să-i învățăm lucruri, să nu ținem doar teorie – ci să facem noi cum trebuie, și copiii vor învăța mai ușor. Pentru a nu le răpi din procesul de învățare, să-i întrebăm și pe ei: cum ar putea să rezolve problema?

Sunt patru motive pentru care un copil se comportă… „urât”.

  • Vrea atenție și n-o poate obține cu frumosul.
  • Vrea putere.
  • Se simte rănit și vrea să rănească (răzbunare).
  • Renunță la orice. „Demisionează”.

În ordinea celor enumerate mai sus, părintele se simte, la rândul său, agasat, provocat, rănit sau neputincios. De el depinde, însă, dacă se va învârti în cerc sau dacă va lupta pentru a avea un copil „prinț” sau un copil… fericit!

Stima de sine apare atunci când copilului îi sunt împlinite anumite nevoi emoționale.

  • Nevoia de a fi conectat – o nevoie sigură și sănătoasă, nu anxioasă, de a simți că aparține cuiva.
  • Nevoia de a fi capabil – când îl lași să simtă că e în stare să gestioneze anumite probleme.
  • Nevoia de a conta – de a simți că e important și că are rolul lui în familie, chiar dacă la un moment dat e „detronat” de un frate mai mic.
  • Curajul. E foarte greu să dezvolți curajul unui copil dacă tu, ca adult, ești mereu speriat.
  • Nevoia de consecvență și timp – creierul unui copil are nevoie de șase săptămâni pentru a învăța ceva nou.

După Anda Păcurar a urmat Irina Șubredu, psiholog, care a atins un subiect delicat și deloc de neglijat: „Cum gestionăm emoțiile copiilor”. Chiar așa – cum le gestionăm dacă noi, adulții, avem tot felul de imagini distorsionate despre emoții și dacă propriile emoții au fost gestionate… așa cum au fost…?!

Există patru tipuri de părinți și patru tipuri de efecte asupra copiilor: Dismissing, Disapproving, Laissez Faire și Emotional Coaching.

Ne dăm seama că primele trei tipuri nu-s cele mai prietenoase și confortabile în preajma emoțiilor. Părinții sunt prea speriați, prea răniți, copleșiți de emoții, împotriva lor sau chiar indiferenți. Văd emoțiile negative ca fiind un rău în sine și speră ca acestea să se repare odată cu trecerea anilor.

În tot acest timp, părintele Emotional Coach devine conștient de emoții, le recunoaște ca pe o oportunitate de intimitate și de învățare, ascultă cu empatie și validează emoțiile copilului, ajută copilul să caute cuvinte care să eticheteze emoția, stabilește limite și găsește strategii pentru a rezolva problema care a cauzat emoția.

Ne-a explicat Irina Șubredu că un astfel de părinte

  • Poate accepta să petreacă timp cu un copil furios, trist sau care se teme și nu își pierde răbdarea cu emoția.
  • Este conștient de propriile emoții și le valorizează.
  • Privește lumea emoțiilor negative ca fiind un domeniu important pentru parenting.
  • Respectă emoțiile copilului.
  • Nu râde de emoțiile negative ale copilului și nu le tratează cu ușurință.
  • Nu-i spune copilului ce să simtă.
  • Nu simte că trebuie să rezolve orice problemă a copilului.
  • Folosește momentele emoționale ca pe niște ocazii de a asculta copilul, de a empatiza – folosind cuvinte liniștitoare și afecțiune, de a ajuta copilul să găsească nume pentru emoția pe care o simte, de a oferi ghidare în reglarea emoțională, de a stabili limite și de a învăța copilul modalități potrivite de a-și exprima emoțiile.

Așa că ar fi bine să învățăm și să ne străduim să facem parte din această categorie de părinți. Căci, în cazul în care copilul nu se simte înțeles și ajutat, va căuta compensări pentru lipsa validării. Iar modalitățile de a compensa pornesc de la căutarea unor surse alternative de validare, încercarea de a face pe plac sau de a impresiona – pentru a fi acceptat, escaladarea exprimării emoționale… până la somatizare – pentru a primi atenție, retragerea în fantezie, negarea propriilor nevoi emoționale, abuz de alcool sau de substanțe „tari”, pentru calmarea emoțională… sau inversarea rolurilor emoționale, prin a ajunge el, mai devreme sau mai târziu, să aibă grijă de celălalt, în special de părintele invalidant.

Of, of… nu-i deloc ușor să fii părinte, dar important e să ne pese de copiii noștri. Să ne dorim să fim părinți mai buni pentru ei și să nu rămânem indiferenți la emoțiile lor.

După atâta psihologie și după atâtea subiecte de profundă meditație, atmosfera s-a mai relaxat la prezentarea medicului pediatru Nicoleta Daniela Siminiceanu, care a vorbit despre „Mituri și realitate în pediatrie”.

De la doamna doctor am aflat sau ni s-au mai confirmat câteva idei care demontează isteriile ce se creează în jurul unui copilaș, mai ales în prima parte a vieții sale.

  • Nou-născutul scade cu 10% din greutatea sa și crește cu 170g pe săptămână. La 14 zile, maxim 21, ajunge la greutatea de la naștere – după care începe să ia 170-200g pe săptămână. Deci nu trebuie să se „umfle” cu pompa în câteva zile – că altfel nu-i bun laptele mamei.
  • Laptele de mamă din primele zile este mai puțin gras și foarte bogat în proteine – de aceea este mai apos și colorat! Așa că nu vă luați după cei ce încearcă să vă convingă că n-aveți lapte sau că n-aveți lapte „bun”, cu scopul de a trece copilul pe lapte praf. Oricât de săracă și de flămândă ar fi mama, toți copiii pornesc cu aceeași șansă în viață și cu același drept de a păpa de la pieptul mamei.
  • Cât de inteligentă este natura! Când bebe are febră, mama produce mai mult lapte care e mai apos, numai bun pentru hidratare. Laptele de mamă este singurul aliment viu real!
  • Tranzitul la nou-născut este foarte variat. Poate să nu facă o săptămână caca – iar dacă, atunci când face, scaunul e moale, clar, nu vorbim despre constipație. Nu există constipație când copilul hrănit cu lapte de mamă.
  • Nu există „poftă” la copii, ci curiozitate. Ei cercetează totul cu gura. Așa că nu-i dați mâncare chinezească la patru luni, de „teamă” să nu-i fie poftă…
  • Mâncați însă cu poftă, cu plăcere, ca să-l învățați bucuria de a mânca. Copiii imită. Iar ei sunt, de multe ori, spectatori la groaza de a mânca. Nu există copii mofturoși, ci o societate modernă, dezorganizată, în care nu se mai mănâncă și nu se mai bucură… împreună.
  • 16-18 răceli pe an sunt normale pentru copiii care intră în colectivitate. Este un proces de educare și de perfecționare a aniticorpilor.
  • Copiii au nevoie de o alimentație sănătoasă și echilibrată, de lumină, de sport și de somn bun. Obezitatea la sugari este un subiect foarte grav – acum crește numărul de celule adipoase, celule care vor influența individul pe parcursul întregii sale vieți.

Cam acestea sunt, în mare, cele ce mi le-am notat la întâlnirea Cum să devii supererou pentru copilul tău. O întâlnire utilă și de suflet, o întâlnire cu oameni cărora le pasă. Mie îmi pasă de prunca mea. Deși știu că n-o să ajung… perfectă, nu cred că o să mă opresc vreodată din învățat și din dorința de a fi o mamă… cât pot eu de bună.

Cum sa devii supererou pentru copilul tau - Anda Elena Pintilie - blog saptepietre.ro

Sunt și blogger – și în calitatea aceasta am fost invitată la eveniment. Așa că nu aveam cum să nu împart cu voi cele ce le-am aflat. Împreună! Împreună putem învăța și împărtăși din cunoștințele care ne ajută în creșterea noastră și în formarea unei lumi mai bune pentru copiii noștri.

S-ar putea să-ţi placă şi...

6 comentarii

  1. Eu sunt parintele Emotional Coach. Insa pentru a ajunge aici am lucrat muuuult cu mine insami, am citit mult, m-am analizat si am facut eforturi de constientizare.
    Cati alti parinti ajung sa deschida astfel ochii si sa treaca peste ‘mostenirea’ cu care au crescut?

    1. Sperăm ca din ce în ce mai mulți să înceapă să conștientizeze că nu e suficient doar să faci un copil – ci să-l faci omuleț bun și cu suflet, pregătit pentru lumea cea mare.

  2. după nouă ani părințeală am învățat multe, unele din citit, altele pe propria piele, din experientă. mi ar placea ca toate aceste informatii sa ajunga macar la 50% din parintii din aceasta țară dar, la fel de bine, sa ajungă și la bunicii care, de multe ori, sunt cei care vor sa se creasca copiii ca pe vremea lor.

    1. Tot noi putem fi un exemplu pentru bunici. În timp.
      Oricum, nu i-aș judeca atât de aspru și aș continua să-mi văd de „lucrarea” mea. Căci lor ce să le reproșăm? Timpul în care, așa cum pot și se pricep, ne ajută?…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *