Nu deveni cine te-a rănit

Sunt mulți cei care mă întreabă cum de mai pot zâmbi. De ce vorbesc de bine pe cei care mă vorbesc de rău, de ce caut frumosul ascuns sub praf și pe după mucegaiuri, de ce nu rămân căzută după ce mi-o iau, de ce mai îndrăznesc să ridic ochii în lume, după ce demonstrez că nu-s perfectă, de ce mă încăpățânez să văd suferințele drept lecții – și nu, pur și simplu, suferințe.

Anda Elena Pintilie - saptepietre.ro - Foto Paul Padurariu

Pentru mine, răspunsurile-s clare. Și maxim de egoiste. Zâmbesc pentru mine. Pentru că starea de spirit și atmosfera și frumosul mi le fac eu – nu le aștept de la alții. Pentru că a vorbi pe cineva de rău (mai mult decât a povesti o realitate și a merge mai departe) m-ar caracteriza pe mine, nu pe acea persoană. Pentru că sunt om și, prin urmare, sunt imperfectă – și pentru că nu m-am dat vreodată perfectă, ca să-mi fie rușine mai mult decât trebuie de căderile mele. Căderile sunt făcute ca să mă ridic și ca să nu mă plictisesc de prea mult bine. Căderile vin exact din prea mult bine și au scopul de a mă trezi. Căderile-s între mine și Cerul spre care privesc, în dorința de a mă ridica. A vedea numai suferința și a trece nepăsătoare pe lângă lecția care mi se desfășoară… ar însemna să repet la nesfârșit aceeași și aceeași cădere… fără să înțeleg nimic. Și, Doamne, oricum repet căderi, și oricum nu înțeleg toate câte-s de înțeles – dar măcar vreau să merg înainte și lupt pentru asta.

În ultimele zile, tot am dat peste îndemnul din titlu. Nu deveni cine te-a rănit! Sau în limbajul meu de baltă… răzbunarea-i arma prostului. Eu am drumul meu și viața mea. Cine mă rănește o face pe barba lui. Eu pot să mă opresc buimacă, să-mi privesc rana, să întorc sau nu și celălalt obraz – dar, după aceea, învăț să merg mai departe. Nu-i neapărat ușor. Uneori mai staționez. Mai mult sau mai puțin decât mi-e permis. Îmi ofer răgazul acesta, în egală măsură în care-mi rezerv dreptul de a mă trezi, mai apoi, și de a continua drumul. Pentru mine. Pentru egoista de mine! Pentru cea care nu poate rezista fără zâmbet și fără lecții extrase din fiecare lucru de maximă importanță și din fiecare mărunțiș al vieții.

Am fost născută să iubesc. Și, dacă nu pot iubi – încerc măcar să nu urăsc. Am fost născută pentru a fi eu – fără a mă oglindi în cei care nu mă reprezintă. Am fost născută să iert. Și iert, la fel de egoist – inclusiv atunci când nu mi se cere iertare. Am fost născută să fiu fericită – și, chiar dacă mă poticnesc la fiecare pas, e obligația mea să nu mă autoexilez în băltoace de nefericire. E greu. Dar e o alegere. Iar eu aleg să nu fiu și să nu devin propria mea victimă.

S-ar putea să-ţi placă şi...

8 comentarii

  1. Din pacate, uitam din ce in ce mai mult sa ne gandim si la nevoile celor de langa noi, iar daca ni se intampla ceva rau, asteptam sa ajunga acel rau si la „capra vecinului”.

  2. Si pentru ca egoismul inseamna orgoliu, nu poate insemna fericire…dar cit de mult se aseamana cu fericirea? Doar un anumal de prada poate filosofa astfel…cu dintii rupti..

    1. 🙂 Un text se citește mot-a-mot, dar și printre rânduri. Egoismul acesta despre care vorbesc e un pic diferit de egoismul la care vă referiți. Până când nu ne vom învăța că binele, frumosul, iubirea izvorăsc din interior spre exterior – și nu din exterior spre interior – vom aștepta de la alții, „neegoist” adică, resturi.
      Eu cred că pentru binele copilului meu, de exemplu, trebuie să învăț să fiu eu bine. Să mă accept cu bune și rele, cu împliniri și eșecuri. Pentru binele copilului meu n-o să stau cu mâna întinsă, pentru a-mi umple alții sacul cu stimă de sine, pentru a mă „lăsa” alții să fiu bine. Și-atunci când eu voi învăța să fiu bine prin propriile puteri (și cu ajutorul lui Dumnezeu), atunci voi avea speranță că ofer copilului meu suport și un relativ model – pentru ca, în timp, să poată fi și el bine pe picioarele lui.
      Am mulți dinți rupți și multe bube-n cap, dacă mă căutați mai în amănunt. Dar am și dorința de a ieși din toate încercările nu doar vie – ci bine, cu dorință de-a mă vindeca și de a-mi păstra zâmbetul.
      Bucurie!

      1. Ah ,comentariul tău, Anda, mi-a plăcut nespus. Ești o femeie puternică și deșteaptă! Felicitări pentru acest mod de a gândi și simți !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *