Sunt părinte, vreau să mă joc! Antrenorul meu este Mirela Retegan

Pe Mirela Retegan, Antrenorul părinților, o urmăresc de multă vreme și nu pot decât să mă bucur atunci când, citindu-i recomandările despre cum să ne jucăm cu cei mici, cum să reacționăm la perlele, necazurile, simpăticiile și toanele lor… eu răspund: Hei, dar fac asta deja! Pentru că, deși am suficiente minusuri în viața mea de om… viața de mamă o trăiesc pe plus, cu tot sufletul, cu toată copilăria și cu toată nebunia din dotare, cu toată implicarea și cu toată responsabilitatea de care e nevoie pentru a crește un copil și pentru a crește, ca ființă, alături de copil. Nu-s o mamă perfectă, nici nu cred c-aș putea să ajung vreodată la perfecțiune. Așa că nu-mi concentrez energiile pe un țel atât de înalt, ci încerc să mă bucur de fiecare pas din existența noastră. Să învăț mereu, să mă informez, să particip la cursuri și, mai ales, să pun în practică iubirea, creativitatea, dragul, joaca și zâmbetul. Sunt mamă de Maria-Paula, iar Maria-Paula e fiică de Anda-Elena! 🙂 Noi două, puse una lângă alta, formăm o super-echipă! Așa că nu apucăm niciodată să ne plictisim una în compania celeilalte.

Nici alături de Mirela Retegan n-ai cum să te plictisești! Pe ea am pomenit-o, de curând, inclusiv într-o postare. Apoi, la foarte puțin timp, am aflat că vine în Iași, în cadrul marelui turneu Campionatul Național de Joacă pentru Părinți. Mai exact, duminică, pe 16 octombrie, de la ora 10.00, la Hotel Traian, Sala Eminescu, ea îi invită pe toți părinții din orașul nostru la trei ore de antrenament intensiv de… joacă!

Zurli - Poster Antrenorul Parintilor Iasi 70x100

Suuuper, mi-am spus! Și m-am apucat să-i… anunț, credeam eu, pe cei din Kooperativa 2.0 Iași! Hehe, de fapt, Andreea și Chinezu deja puneau țara la cale, pentru ca blogosfera ieșeană să ia parte la aventură, să susțină și să recomande evenimentul!

Așadar, dacă ești părinte și vrei să-ți redescoperi copilul din tine, pentru a-l putea transforma în prietenul copilului tău, hai pe 16 octombrie să o cunoști pe Mirela și să petreci alături de ea trei ore de joacă! Vino să afli direct de la Antrenorul Părinților cum să atragi și să menții atenția unui copil! Vei avea multe de învățat, multe de completat, multe de jucat! Vei avea și multe surprize, și multe bucurii! Păi… o să mă întâlnești pe mine, nu-i fain!? 🙂 Și, lăsând gluma la o parte, cel mai fain va fi c-o vei întâlni pe femeia ZURLI, Mirela Retegan!

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *