Istoria unui ghiozdan cu buline

Ehe… era prin 2012, la început de an școlar… atunci când am stârnit niște discuții, muuulte, pro și contra. C-așa-s eu, stârnitoare. Că nu pot să-mi țin gura și ideile pe mute – și-atunci trebuie să-mi asum și unele vorbe aruncate de către nemulțumiți printre dinți. Ca să nu mai spun că, așa cum îi șade bine stârnitorului, ajunge el însuși, câteodată, să fie pus față în față cu cele pe care, până mai ieri, le arăta cu degetul.

Și-așa m-am trezit eu de mână cu Maria, înainte de a începe școala, față în față cu ghiozdanele din Carrefour. Fix în același loc în care, în 2012, cel mai scump ghiozdan costa 192 de lei. Acum, în anul de grație 2016, ajunsese la 250 de lei. Și fata mea îl privea pe acela, dar și pe altele, cu scoruri asemănătoare.

Mi s-a pus un micuț nod în gât și-am zis hai, să mă opresc și să aștept, să văd ce-o să se întâmple. Nu era obligatoriu să cumpăr atunci, nici să nu cumpăr – dar așa cum am procedat cu toate rechizitele, mi-am promis ca și ghiozdanul (sau mai ales ghiozdanul!) să fie luat de Maria, în funcție de preferințele ei, să simtă că a făcut ea cumpărături împreună cu mami, că s-au sfătuit și s-au înțeles, nu că mami a cumpărat și ea s-a supus orbește. În timpul ăsta, privind spre ghiozdanele cele scumpe și ochioase, logic că mi-am asumat să apară prin zonă „paparazzi”, care să mă pozeze și să scrie despre mine: Ahaaa, a venit și vremea ei să cheltuie în neștire și să înghită gălușca! Ahaaa, acum ce-o să mai comenteze?! 🙂

Și, într-adevăr, nu comentam nimic. Doar îmi analizam copila, cum se uita ea ici, cum se uita colo, cum sărea de la un ghiozdan la altul, de la un personaj la altul, de la un preț la altul. Ăsta e frumos, mami! Și ăsta! Waw, și ăsta! Și-apoi îmi spune așa, preluat probabil din discuțiile pe care le avem noi despre tatuaje (… 🙂 ): Știi ceva? Nu cred că vreau să am un personaj desenat pe ghiozdan! Dacă o să mă plictisesc de el? Dacă n-o să-mi mai placă?…

Și-atunci, nu știu cum face o piruetă Maria și se răsucește de la raftul cu ghiozdane scumpe spre un alt raft. S-a uitat de la distanță, apoi s-a dus teleghidată spre un ghiozdan roșu, cu buline albe și a început să strige entuziasmată: Ăsta e! Așa aș vrea să fie ghiozdanul meu! Să-l probăm, să vedem cum mi se potrivește! Mami, are un preț ok?

Eu aproape că nu puteam să cred că vedeam bine prețul, pipăind ghiozdanul buretat și întărit, destul de rezistent și, într-adevăr, frumos! Costa aproape 50 de lei.

– E mai scump sau mai ieftin decât ghiozdanele de acolo, cu personaj, mami?

– Păi, e mai ieftin. Putem lua vreo cinci ghiozdane din astea, cu buline – de aceiași bani pe care îi dăm pe un ghiozdan din ăla, îi explic.

– Aaa, atunci e bine! Am făcut o alegere bună, nu-i așa?, s-a uitat mândră spre mine.

Așa cum, în vremuri demult apuse, mi-am luat eu rochia de mireasă – uitându-mă la n-șpe mii de modele și alegând să probez una singură – se pare că așa a procedat și Maria cu ghiozdanul său. Făcuse o alegere bună, fără a ști cum se planifică bugetul, dar fiind dispusă a ține cont și de părerea mea. Deci nu aveam cum să nu fiu și eu mândră pe ea. E clar, eram două mândre printre rafturi :). Cu toate acestea, nu am luat ghiozdanul de acolo, până nu i-am spus de câteva ori că va vedea și alte, și alte ghiozdane la copii în spate, la colegii ei… iar ea îl va avea pe acesta. E sigură de alegerea ei? Îi place?… Da, mami, e al meu și mi-l asum!

🙂 Mă amuză atunci când aud din gurița ei cuvântul acesta atât de mare, atât de greu de înțeles și de respectat pentru unii adulți…

Ok. Și l-a luat, și l-a asumat. Și de pe 12 septembrie are un prieten îmbulinat, care-o însoțește în aventura ei de școlăriță! Vorba unei prietene… cu bulinele n-o să dea niciodată greș! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *