Cum te poate trezi un cutremur

– Astăzi, la școală, ne-am prefăcut că este cutremur! Am făcut repetiții, despre cum să reacționăm noi, dacă suntem în clasă și începe să se miște pământul!, mi-a povestit Maria zilele trecute, cu un oarecare entuziasm.

Tot acum puțin timp, eu vorbeam pe la birou despre cutremurele pe care mi le amintesc, din vremea în care eram de vârsta Mariei.

Aseară, copila mea și cu mine am adormit îmbrățișate. Și-a fost… nu știu, altfel decât în alte seri – o dragoste la fel de mare, dar o dorință mai mare de a ne simți una pe cealaltă aproape, de a ști că suntem acolo, suflet lângă suflet, de a ne umple până la refuz rezervoarele de iubire

În momentul în care patul a început să se zdruncine, am sărit arsă! Mă uitam prin întuneric la Maria și, habar n-am cum, în două secunde îmi făcusem planul de cum s-o ridic mai bine, fără s-o sperii și eram deja în dreptul ușii, cu ea în brațe. Îmi tremura inima în mine, dar aveam vocea sigură și glumeață. După ce-am revenit în pat, Maria a adormit la loc, repede și liniștită, cu încă o aventură bifată. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Eu n-am mai adormit atât de ușor… Am stat și-am meditat la cât de trecători suntem. La toate câte ni le mai plănuim, la cât de mari și de tari ne dăm, la cum suntem relativ conștienți de faptul că oricare clipă ar putea fi ultima – dar la cât de inconștienți suntem în pregătirea ultimei clipe…

Of… și m-am gândit – vai de gândurile mele! – la Preafericitul Părinte Patriarh Ioan al X-lea, Patriarhul Sfintei Patriarhii a Antiohiei și Întregului Orient… venit ieri în România, chiar în Iași. În contextul în care Siria și întreg Orientul se zdruncină zi de zi, moartea suflă în ceafă, terorismul e la el acasă, prigoana creștinilor și, la propriu, răstignirea lor… toate astea au devenit știri banale… mă gândesc că pâmântul un pic scuturat de la natură nu mai poate însemna o spaimă chiar atât de mare…

Un cutremur în toiul nopții te poate trezi. Din somn. Dar și din „somnul cel de moarte”… Of, de ne-am trezi și de-am învăța să apreciem clipa, zâmbetul, liniștea, iubirea, pacea… Of, ce faini am putea fi, și ce răi și ce orbi și ce grăbiți inutil preferăm să fim, în general!…

Of, Doamne, ține-ne, Doamne!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *