Elodia și OTeVizarea neamului românesc

Cică s-au împlinit ieri nouă ani de la momentul în care a izbucnit cel mai mediatizat scandal despre cea mai mediatizată dispariție  – după cea a ciobănașului din Miorița. Cu siguranță, dacă existau Dan Diaconescu și OTV + marele detectiv Luis Lazarus în vremea Mioriței, se filma sau se regiza nunta și vedeam în direct cum a căzut o stea, cum soarele și luna țineau cununa, cum munții erau preoți, brazi și păltinași deveneau nuntași… și tot așa.

Dar cum n-au avut DD și ZeroTV șansa asta, au profitat de Elodia Ghinescu în cel puțin 240 de episoade, în care fiecare episod era de câteva ore, în care audiențele creșteau precum Făt-Frumos, în care oamenii vorbeau verzi și uscate și-și puneau întrebări care mai de care mai deștepte, precum: Oare a oprit Cioacă între Runcăr și Bran ca să-și facă nevoile?…

Acum nouă ani, eu aveam un an de când terminasem facultatea de Jurnalism și, curat ghinion, n-am avut șansa de a studia fenomenul OTV pe băncile școlii. Pe vremea mea, maică, se mai vorbea despre etică, despre deontologie, despre profesionalism în meseria asta – iar uscăturile erau și ele prin pădure, dar nu devenise încă pădurea atât de uscată…

Acum nouă ani, de când țin eu minte să fi auzit despre televiziunea asta din garsonieră, celelalte surori-televiziuni se uitau cu scârbă spre spațiul acela mic și infect, plin de dobitoci și de audiență. Ele erau mari doamne, asta era mică și schiloadă și se mai si prostitua pe bani puțini și pe-un prezentator fără dinți… Vai, ce rușine!

Mai demn a fost, însă, când toate suratele astea mari și puternice au copiat modelul OTV, când au adus în studiouri aceleași subiecte, aceiași invitați de doi lei, au transformat toți aurolacii în vedete de primă clasă și-au început prostituția în grup, pe bani mulți, pe bani adevărați, pe bani cât se poate de jegoși…

Acum, dacă întrebi vreo Antenă sau vreun Pro, nu mai zic de vreun Kanal sau de alții și alții – cum de-au ajuns emisiunile, prezentatorii, invitații să se degradeze în asemenea hal, o să holbeze ochii mari la tine și-o să-ți jure că habar n-au despre ce vorbești. Acum, zău că uneori îți vine dor de Oana Zăvoranu, când vezi câte staruri se nasc și se tot nasc și devin modele de suplețe a minții și de frumusețe a prostiei și de istețime a portofelului…

E jale, frate! Habar n-am dacă Elodia se răsucește în mormânt, dacă-i moartă sau se transformă. Dumnezeu s-o odihnească sau s-o țină în sănătate (că deznodământul tot nu l-am aflat…). E clar, însă, că Elodia, fără să-și propună asta, a pus și ea o piatră la temelia tembelizării și a otevizării neamului românesc. Acum ți-e frică să mai deschizi televizorul, să mai afli vreo știre, să îndrăznești să te culturalizezi în fața micului ecran – fără să te asiguri de șapte ori înainte despre copacii încă verzi din sistem, care se mai chinuie să țină piept uscăturilor ce-au devenit pădure.

Acum ești mai în siguranță să trăiești fără televizor în casă ori să pui pe televizor un mileu uriaș și-un pește-bibelou și să ieși să alergi prin parcuri – să te mănânce câinii, dar tu să nu mai ai ocazia să afli că ai devenit subiect pe burtiera vreunei sticle frumos colorate. Luminița de la capătul tunelului nu o mai poți vedea astăzi decât dacă îți faci curaj, pui mâna pe telecomandă și închizi televizorul.