Musafir înaripat

Nu doar noi mergem la porumbei, ci şi ei vin la noi, în vizită. Mereu. Pentru că etajul şase e un fel de loc de odihnă şi de întâlniri. Porumbeii se opresc aici, vorbesc între ei sau cu noi şi ne urmăresc prin geam. N-au lăsat niciodată o scrisorică… dar nici nu-i vremea pierdută. Ori… poate că ar trebui să citim vreun mesaj în răhăţei?… 🙂

Vezi şi: Porumbel prins de copii

Citeşte şi: Caca de barză

S-ar putea să-ţi placă şi...

5 comentarii

  1. Mie mi se par mai mult guguștiuci decât porumbei. 😀

    Eu am două perechi ce stau în copacii din dreptul ferestrei mele… le place tare mult la noi în balcon, dar nu ne-au lăsat surprize. Mai rău cu vrăbiuțele…

    1. Tot din familia porumbeilor 🙂

      Noi, când eram mici, aduceam în casă şi ţineam în balcon pui de vrăbii şi de guguştiuci pe care-i găseam în iarbă, căzuţi din cuibul lor şi în pericol să-i pape pisica 🙂 Îi hrăneam şi îi învăţam să zboare, apoi le dădeam drumul.
      În perioadele acelea, pe la balconul nostru era un pelerinaj continuu. Îi vizitau rudele 🙂 Rude care erau prezente şi la momentul eliberării puilor. Ce mai, parcă trăiam secvenţe din Surprize-surprize!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *