Pomenirea mortilor – importanta

Voiesti sa cinstesti pe raposatul tau? Cinsteste-l prin milostenie si prin fapte de milostenie, caci numai milostenia scapa sufletele din chinurile vesnice. (Sfantul Ioan Gura de Aur)

Sambata mortilor este cunoscuta in popor drept Mosii de iarna. In sambata mortilor, dar nu numai, se fac pomeniri pentru cei adormiti. Poate ca a sosit vremea sa intelegem importanta faptelor noastre pentru cei ce nu mai sunt langa noi. Pomenirile se fac pentru a bucura sufletele celor din Rai, pentru a alina sufletele celor din iad, pentru a pregati sufletele pentru Judecata Universala, inclusiv pentru sufletele noastre, ale celor vii.

Nu se da de pomana pentru ca asa e la moda si trebuie sa ne vada vecinii cat suntem de credinciosi. Totul e mai profund. Si real. Sunt nenumarate cazurile in care a existat, sa-i zicem, un feedback, care sa ne intareasca in credinta si sa ne arate ca faptele de milostenie nu sunt in zadar. Doar doua exemple:

* Prin 1965, unei doamne din Bucuresti i-a murit un fiu. L-a ingropat la cimitirul Belu si, de atunci, venea la el foarte des. Alaturi de mormantul fiului ei era un mormant neingrijit, parasit, plin de buruieni. Fara a sti cui apartine, a inceput sa-l ingrijeasca la fel cum se ingrijea de mormantul fiului ei.
Dar femeia era cam bolnava. Intr-o zi, s-a hotarat ca in urmatoarea dimineata sa se duca la policlinica, pentru a se consulta. In acea noapte, unui doctor i s-a aratat in vis fratele lui raposat, care i-a spus:
– Vezi pe femeia aceasta? si i-o arata cu degetul. Maine la 8 dimineata va veni la policlinica la tine, ca este bolnava. Ai grija, sa te ingrijesti de ea, ca mi-a facut un mare bine.
Intr-adevar, in cabinetul doctorului a venit, a doua zi, chiar acea femeie din vis. Mirat, a intrebat-o:
– Ai cunoscut pe fratele meu?
– Dar unde locuieste?
– Este mort de cativa ani. Mormantul lui este la cimitirul Belu, pe aleea nr. 10.
Atunci si-au dat amandoi seama ca mormantul necunoscut pe care femeia l-a ingrijit era al fratelui doctorului.
(Intamplare adevarata preluata si repovestita din Istorioare duhovnicesti – Arhimandrit Ioanichie Balan)

* O femeie a aflat ca, in timpul razboiului, barbatul sau a fost luat prizonier si apoi a murit in timp ce sapa un tunel care s-a prabusit peste el si peste alti prizonieri. Dar acel barbat era, de fapt, singurul care supravietuise, caci trupul lui se afla sub niste pietre uriase care i-au tinut paravan atunci cand pamantul s-a surpat. Totusi, ce folos? Nu putea iesi de acolo si nimeni nu mai banuia ca el traieste.
Pana sa afle sotia despre moartea lui, au trecut cateva zile. In acest timp, barbatul a flamanzit, slabise si era aproape sa-si dea duhul. Femeia lui, foarte credincioasa, imediat dupa aflarea vestii a hotarat sa inceapa cele 40 de panahizi – adica 40 de zile la rand, in timpul Sfintei Liturghii, sa dea un sfert de litru de vin, o prescura si o lumanare pentru sufletul sotului ei.
Astfel, minunea a inceput sa se petreaca zi de zi. La ora 10, barbatul vedea cum un tanar imbracat in alb despica muntele ca fulgerul, aducea cate o lumanare, o sticla de vin si o prescura si disparea. Mai, saraca femeia mea, Dumnezeu s-o intareasca, imi poarta parastasele, crede c-am murit, si-a dat seama barbatul. Si el se ruga, dar nu stia ce se va intampla dupa cele 40 de zile.
A 20-a zi, femeia a intarziat cu treaba si n-a mai ajuns la biserica. Nici tanarul luminos n-a mai aparut. A doua zi, ea a dus doua lumanari, doua prescuri, doua sticle cu vin. Si tot asa a primit si barbatul ei.
In ziua a 40-a, cand statea el la rugaciune, a venit Ingerul Domnului ca fulgerul, a despicat muntele in doua, l-a luat pe barbat si intr-o clipa acesta s-a trezit, buimac, pe prispa casei sale.
Asa l-a gasit sotia, care se intorcea de la biserica, dupa ce sfarsise sirul celor 40 de panahizi.
Asta e puterea rugaciunii si a milosteniei. Daca barbatul ar fi fost in iad, Ingerul Domnului i-ar fi adus jertfa de rugaciune a Bisericii, cea care se facea pentru sufletul lui. Dar, pentru ca el era inca viu, pomana i-a folosit pentru suflet, dar si ca hrana pentru trup.
(Intamplare adevarata preluata si repovestita din Despre pomenirea mortilor si folosul celor 40 de Liturghii– Parintele Ilie Cleopa.)

***

Citeste si: Rugaciune pentru cei adormiti

S-ar putea să-ţi placă şi...

4 comentarii

  1. Am fost afectata enorm de moartea mamei mele acum 15 ani, ea avand varsta de 56 de ani, o moarte brusca printr-un accident. Mama a fost o femeie credincioasa si buna, blanda cu toata lumea. Ma trezeam si noaptea plangand pierderea ei. Inainte de fiecare pomana pe care o pregateam pana la cea de 40 de zile imi aparea in vis, o vedeam in curtea casei sau in camere si ne compatimea ca ce multa treaba e la noi acolo, la care eu ii raspundeam „Daca tu ai plecat asa!” Mereu imi spunea ca nu a fost dupa voia ei ca trebuia…. La pomana de 40 de zile mi-a zis in vis ca sa ma linistesc, ca ea „a ajuns bine, a ajuns la lumina”. Si eu sunt credincioasa si cred ca acele fapte de milostenie, aprinderea lumanarilor si pomenirea mortilor la aceste zile in care se tin slujbe la biserica ajuta sufletele mortilor pentru iertarea pacatelor si odihna vesnica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *