Explicaţiuni,  Pentru minte

Pomenirea morților – importanță

Pomenirea morților este și a fost întotdeauna de maximă importanță în viața creștinilor. Voiești să cinstești pe răposatul tău? Cinstește-l prin milostenie și prin fapte de milostenie, căci numai milostenia scapă sufletele din chinurile veșnice. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

În sâmbăta morților, dar nu numai, se fac pomeniri pentru cei adormiți. Poate că a sosit vremea să înțelegem importanța faptelor noastre pentru cei ce nu mai sunt lângă noi. Pomenirea morților se face pentru a bucura sufletele celor din Rai, pentru a alina sufletele celor din iad, pentru a pregăti sufletele pentru Judecata Universală, inclusiv pentru sufletele noastre, ale celor vii.

Nu se dă de pomană pentru ca așa e la modă și trebuie să ne vadă vecinii cât suntem de credincioși. Totul e mai profund. Și real. Sunt nenumărate cazurile în care a existat, să-i zicem, un feedback care să ne întărească în credință și să ne arate că pomenirea morților și faptele de milostenie nu sunt în zadar. Doar două exemple:

* Prin 1965, unei doamne din București i-a murit un fiu. L-a îngropat la cimitirul Belu și, de atunci, venea la el foarte des. Alături de mormântul fiului ei era un mormânt neîngrijit, părăsit, plin de buruieni. Fără a ști cui aparține, a început să-l îngrijească la fel cum se îngrijea de mormântul fiului ei.

Dar femeia era cam bolnavă. Într-o zi, s-a hotărât ca în următoarea dimineață să se ducă la policlinică, pentru a se consulta. În acea noapte, unui doctor i s-a arătat în vis fratele lui răposat, care i-a spus:

– Vezi pe femeia aceasta?, și i-o arăta cu degetul. Mâine la 8 dimineața va veni la policlinică la tine, că este bolnavă. Ai grijă, să te îngrijești de ea, că mi-a făcut un mare bine.

Într-adevăr, în cabinetul doctorului a venit, a doua zi, chiar acea femeie din vis. Mirat, a întrebat-o:

– Ai cunoscut pe fratele meu?

– Dar unde locuiește?

– Este mort de câțiva ani. Mormântul lui este la cimitirul Belu, pe aleea nr. 10.

Atunci și-au dat amândoi seama că mormântul necunoscut pe care femeia l-a îngrijit era al fratelui doctorului.

(Întâmplare adevărată preluată și repovestită din Istorioare duhovnicești – Arhimandrit Ioanichie Bălan)

Mormânt - Viața din cimitire - Pomenirea morților

* O femeie a aflat că, în timpul războiului, bărbatul sau a fost luat prizonier și apoi a murit în timp ce săpa un tunel care s-a prăbușit peste el și peste alți prizonieri. Dar acel bărbat era, de fapt, singurul care supraviețuise, căci trupul lui se afla sub niște pietre uriașe, care i-au ținut paravan atunci când pământul s-a surpat. Totuși, ce folos? Nu putea ieși de acolo și nimeni nu mai bănuia ca el trăiește.

Până să afle soția despre moartea lui, au trecut câteva zile. În acest timp, bărbatul a flămânzit, slăbise și era aproape să-și dea duhul. Femeia lui, foarte credincioasă, imediat după aflarea veștii a hotărât să înceapă cele 40 de panahizi – adică 40 de zile la rând, în timpul Sfintei Liturghii, să dea un sfert de litru de vin, o prescură și o lumânare pentru sufletul soțului ei.

Astfel, minunea a început să se petreacă zi de zi. La ora 10, bărbatul vedea cum un tânăr îmbrăcat în alb despica muntele ca fulgerul, aducea câte o lumânare, o sticlă de vin și o prescură și dispărea. Măi, săraca femeia mea, Dumnezeu s-o întărească, îmi poartă parastasele, crede c-am murit, și-a dat seama bărbatul. Și el se ruga, dar nu știa ce se va întâmpla după cele 40 de zile.

A 20-a zi, femeia a întârziat cu treaba și n-a mai ajuns la biserică. Nici tânărul luminos n-a mai apărut. A doua zi, ea a dus două lumânări, două prescuri, două sticle cu vin. Și tot așa a primit și bărbatul ei.

În ziua a 40-a, când stătea el la rugăciune, a venit Îngerul Domnului ca fulgerul, a despicat muntele în două, l-a luat pe bărbat și într-o clipă acesta s-a trezit, buimac, pe prispa casei sale.

Așa l-a găsit soția care se întorcea de la biserică, după ce sfârșise șirul celor 40 de panahizi.

Asta e puterea rugăciunii și a milosteniei. Dacă bărbatul ar fi fost in iad, Îngerul Domnului i-ar fi adus jertfa de rugăciune a Bisericii, cea care se făcea pentru sufletul lui. Dar, pentru că el era încă viu, pomana i-a folosit pentru suflet, dar și ca hrană pentru trup.

(Întâmplare adevărată preluată și repovestită din Despre pomenirea morților și folosul celor 40 de Liturghii – Părintele Cleopa Ilie.)

***

Citește și: Rugăciune pentru cei adormiți

4 Comments

  • MARIA S.

    Am fost afectata enorm de moartea mamei mele acum 15 ani, ea avand varsta de 56 de ani, o moarte brusca printr-un accident. Mama a fost o femeie credincioasa si buna, blanda cu toata lumea. Ma trezeam si noaptea plangand pierderea ei. Inainte de fiecare pomana pe care o pregateam pana la cea de 40 de zile imi aparea in vis, o vedeam in curtea casei sau in camere si ne compatimea ca ce multa treaba e la noi acolo, la care eu ii raspundeam „Daca tu ai plecat asa!” Mereu imi spunea ca nu a fost dupa voia ei ca trebuia…. La pomana de 40 de zile mi-a zis in vis ca sa ma linistesc, ca ea „a ajuns bine, a ajuns la lumina”. Si eu sunt credincioasa si cred ca acele fapte de milostenie, aprinderea lumanarilor si pomenirea mortilor la aceste zile in care se tin slujbe la biserica ajuta sufletele mortilor pentru iertarea pacatelor si odihna vesnica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *