Profesor la infinit si un pic de pensionar

Sufrageria noastra, luata pe nepregatite, n-a fost niciodata un loc de primit musafirii. Ea a reprezentat mereu o camera de studiu. Masa a fost plina de carti, manuale, caiete, hartii si hartiute. La ea s-au facut planuri si planificari, s-au corectat lucrari, s-au impletit destine. Nu stiu ce avea tata mereu de innoit, de pregatit, de aranjat. Pentru fiecare ora. Pentru fiecare clasa. Pentru fiecare elev. Ce, nu predai aceeasi istorie? Nu te plictisesti, la un moment dat? – il intrebam. NU!, imi raspundea el. De fiecare data e altfel!
Vorbea despre copiii lui de la scoala mai ceva ca despre copiii lui de acasa. Si-a pus sufletul in palma la fiecare. Si-a invatat elevii istorie, dar si bancuri si omenie. I-a lasat sa studieze, i-a lasat sa copieze, i-a lasat sa stie lectia pornind de la o gluma ori de la niste cuvinte cheie pe care sa nu le uite nici la maturitate. A dat petreceri pentru ei, a luat diplome pentru cel mai de gasca prof, a primit multumiri de la cei care i-au calcat pe urme. A primit mereu telefoane de ziua lui de la generatii de mult trecute.
Dupa 47 de ani de activitate si dupa 37 de ani la catedra, profesorul de istorie Stefan Epure a iesit la pensie. Ce sadic pentru vremurile astea! Profesor… si apoi pensionar. Din lac in put, am putea spune. Lacul, in schimb, a fost aerul lui. Tare mi-as mai dori sa vad si acum tineri pasionati, inflacarati de dragul scolii si al elevilor, precum au fost tata si altii din generatia lui.
Proful Epure mi-a fost si mie prof. Am fost cu adevarat o norocoasa, pentru ca am putut sa-l cunosc si din perspectiva asta. Si am facut echipa buna impreuna. Atat de bine am stiut sa separam relatia de acasa cu cea de la scoala, incat chiar si unor profesori le-au trebuit vreo doi ani ca sa descopere ca eu sunt fata lu’ tata. Colegii s-au acomodat usor cu mine, intrusa, cu felul meu de a ma purta – ca si cu oricare alt profesor, cu felul lui de a se purta – ca si cu oricare alt elev.
Nu stiu ce urare se cuvine in acest moment… Pensionare frumoasa?! Nu suna prea bine, nici prea optimist…
Felicitari, domnule profesor! Felicitari si putere multa! Sa traiti bine si frumos, prin elevii elevilor dumneavoastra!

Prof. Epure Stefan - pensionar

S-ar putea să-ţi placă şi...

11 comentarii

  1. Intradevar dupa cum spune si Anda, pensionare frumoasa nu suna cat de cat placut….

    Dar toate urarile de bine, multa sanatate si la cat mai multe implinire alaturi de familie, consider ca sunt potrivite!

    Va multumesc ca mi-ati fost profesor si cu siguranta nu o sa uit orele superbe de istorie predate de dumneavoastra.

    Cu respect Dana-Iuliana Pavel

  2. Am fost eleva a liceului V. Alecsandri, si chiar daca nu l-am avut ca profesor, am auzit de orele frumoase pe care le sustinea. Si am citit si cartea dumnealui "Viata-i frumoasa baieti!"…o lectura delicioasa! 🙂 Multa sanatate si ani multi si frumosi de acum inainte!

  3. Eu ii urez Domnului profesor multa sanatate, sa ramana incarcat cu aceeasi doza de optimism si sa se bucure de nepotii si copii lui. Jos palaria pentru proful de istorie

  4. I-am fost elevă acum 7 ani si mi-l amintesc cu drag pentru optimismul si veselia pe care le emana. Se cunostea efortul pe care-l depunea pentru fiecare ora. Ma bucur extraordinar de mult ca l-am avut ca profesor si ii doresc toata sanatatea si fericirea din lume.

  5. Foarte emotionant! Si eu i-am fost Mariei si tata, si invatator.Uneori am discutat despre aceasta dubla relatie, stiu parerea ei, dar oare ce-ar fi scris? Va felicit pentru idee si va doresc sa fiti fericiti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *