„Ești o proastă, fă!”
Dacă tot a trecut Ziua Femeii, pare a fi o ocazie potrivită pentru unii domni să… răbufnească. Poți fi simpatic o zi, două, trei, de la 1 până la 8 martie… dar, gata! Totul are o limită! În seara asta, la o oră la care toată lumea iese de la serviciu, traficul din zona Palas spre Podu Roș era așa cum îl știți. Poți face loc ăluia din spatele tău doar dacă zbori. Ceea ce-i mai greu. Până și pentru mine. Căci PUI-ul meu nu are arpi :).
În contextul traficului deja prezentat, un tânăr domn – destul de simpatic și de prezentabil, la o primă vedere – dădea din faruri și din gură de mama focului.
Când gura lumii te aruncă pe geam
Am auzit cândva, în fugă, o știrucă despre o mamă a trei copii, paralizată de la brâu în jos. Paralizată în urma unei căzături de la etaj. S-a aruncat de la etaj, mai bine spus. S-a aruncat… ca să trăiască! În casă, bărbatu-său o bătuse bine și acum se îndrepta spre ea cu un cuțit.
Femeie, trezește-te!
S-a întâmplat doar o dată. Nu a vrut! El nu este așa! Mă iubește! Acum e supărat și obosit. Și… cred că și eu am greșit!
Am auzit cuvintele astea, de multe ori. Pentru că nu s-a renunțat la timp, s-a ajuns la alte discuții. Trebuie să-mi asum soarta. Nu mai am ce face… Copiii au nevoie de un tată!…
Neglijarea copilului – păcatul suprem
Când te referi la violenţă te gândeşti, în primul rând, la bătăi şi, cel puţin, la înjurături. Vorbind despre violenţă la adresa copilului, te aştepţi să vezi un puşti cu vânătăi şi cu ceva rupt… Şi, totuşi, se pare că neglijarea este cea mai frecventă formă de violenţă la adresa copilui. Nu lasă urme de curea… însă distruge suflet, copilărie, viaţă…
Din 11.232 de cazuri de abuz – raportate în 2010 – în 7.642 a fost vorba de neglijare! Copii cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani au făcut parte dintr-o familie – dar n-au ştiut ce înseamnă mamă sau tată! Asta pentru că oamenii din viaţa lor – femei şi bărbaţi – nu prea au habar că-s părinţi, nici nu ştiu cu ce se mănâncă treaba asta…
Fără violenţă!
Mă enervează felul în care un protest paşnic şi civilizat degenerează în lupte de stradă. Mă enervează faptul că oamenii nu sunt lăsaţi să-şi spună of-ul şi sunt înjunghiaţi chiar de semeni de-ai lor. Mă enervează că niciodată mesajul nu e înţeles – ori măcar auzit – de cine trebuie.
Respect pe toţi cei care au participat, în aceste zile, la proteste. Pe cei care au îndurat frigul, au strigat şi au stat drepţi. Mi-e silă de cei care au instigat la violenţă – cei din faţă şi cei din ascuns. Se vede clar, chiar şi din puţinele imagini difuzate la TVR, că lumea poate fi calmă. Şi educată. Însă apar unii… care aruncă pietre, cărămizi, sticle, orice… în numele mulţimii. Pentru că aşa ştiu ei să facă dreptate şi pentru că li se permite să-şi facă dreptate în felul acesta. Din cauza lor (ori datorită lor…) se va putea spune că protestul a fost unul al huliganilor. Şi aşa se uită mai uşor ideea de bază – aceea care a scos lumea în stradă.
Instigatorii sunt împărţiţi în trei categorii.
Zeul măcelului e în fiecare dintre noi
La evenimentul prezentat cu surle şi trâmbiţe săptămâna trecută, am câştigat o invitaţie dublă la teatru. Aşa că, în seara asta, am spus prezent la Zeul măcelului. Spectacolul a avut loc la Teatrul Naţional, mai exact – în Sala de Teatru la CUB, la ora 18. A început la 18.10… graţie unora care-şi cumpără bilet şi-şi permit să mai întârzie câteva minute, că doar n-o fi foc.
Zeul măcelului este o piesă scrisă de Yasmina Reza, în regia lui Cristian Hadji-Culea. Interpretează Haruna Condurache, Oana Sandu, Călin Chirilă şi Constantin Puşcaşu. Deşi, la Iaşi se vorbeşte din 2010 despre spectacol – pentru noi, abia acum a fost momentul. Şi-a fost frumos! O comedie – deşi, mie mi s-a părut, mai degrabă, o tragedie.
În aproximativ o oră şi jumătate, a fost dezvăluită o latură a noastră – atât de reală şi atât de puţin plăcută!
Urmările majore ale unui accident minor
În această după-amiază am fost martora unui accident minor, în Alexandru – zona Minerva. Şoferul unei dube a ciocnit, din spate, un Fiat Punto.
Ce s-a întâmplat după, a provocat mai multă gălăgie decât accidentul în sine. Şoferul-victimă a coborât din maşină urlând, înjurând, sărind ca un descreierat în mijlocul străzii. A dat doi pumni în geamul dubei şi nişte picioare în portieră. A deschis portbagajul – de unde nici nu credeam că nu scoate o bâtă. Surprinzător, doar a aruncat numărul, care căzuse de la impact. O femeie, prietenă de-a lui, urla şi ea. Şoferul dubei şi-a recunoscut vina, dar nu a coborât din maşină. Cea mai înţeleaptă alegere – pe bune! A comunicat cu nenea cel nervos prin geam şi au plecat, într-un final, să declare accidentul.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase