Rânduri de rămas-bun pentru un PUI de leu
Uneori, e timpul să-ți iei rămas-bun de la prieteni. Cu recunoștință, cu bucurie pentru tot ce-a fost… la bine și la greu.
Spun asta pentru că, uneori, prietenii pe care ți-i faci nu sunt tocmai oameni. Și nu c-ar fi neoameni – ci pentru că-s obiecte! 🙂 Dar nu orice fel de obiecte, ci obiecte de suflet.
Mult mai fidele decât oamenii și doldora de amintiri. De emoții. Ai trecut cu acești prieteni printr-o mulțime de aventuri. Ai petrecut ani întregi în prezența lor. Și mii de kilometri! 🙂 Te-au văzut când te-ai veselit – dar ți-au simțit și lacrimile, și furiile, și jalea, și fricile…
Uneori, e timpul să-ți iei rămas-bun de la prieteni, cât încă îți mai sunt prieteni. Și cât încă mai au forța și curajul
E nevoie de educație – chiar și la volan!
Ieri, după prânz, ne întorceam din mini-concediu. La intrarea într-o localitate, exact în curbă, șoferul unui microbuz a sărit în fața mea, pe prima bandă și a oprit. În aceeași fracțiune de secundă! Slavă lui Dumnezeu că mi-a dat instinct bun și mașină ascultătoare…
Am frânat aproape la milimetru în spatele lui și-am tras aer în piept.
Loc de parcare surpriză în centrul orașului
Uneori, să găsești un loc de parcare prin Iași poate fi o adevărată aventură. Parcări cu plată sunt doar în anumite zone. Parcările fără plată sunt destul de ocupate. Parcările din jurul blocurilor au început, încetul cu încetul, să se cumpere și să se personalizeze cu tăblițe pe care e inscripționat numărul mașinii-proprietar și interdicția „Nu parcați!”. Aceeași interdicție o vezi pe toate gardurile… Așa că ajungi, foarte des, să parchezi cu un nod în gât fix sub semnul Oprirea interzisă.
Revenită la 30 de ani
13 zile fără Facebook. Adică, de pe 19 – până pe 31 august. Revenire greoaie pe 1 septembrie… 🙂
Am reuşit faza asta – cură de Facebook! Am reuşit să trăiesc şi fără televizor, tot sejurul la mare. Cercei nu mi-am pus nici până acum – deci, urechile şi multitudinea de agăţători coloraţi mi-au fost, deopotrivă, la cură. Din păcate, la o altă cură am fost supusă la întoarcerea acasăUn altfel de drum
Toți fulgii din lume se repezeau spre noi. Ca în senzația aceea, din filmele 3D, în care mergi prin spațiu. O senzație ce a durat trei ore – pentru un drum ce nu se face, de obicei, în mai mult de o oră și jumătate. Serpentine, dealuri mari, văi, gheață… Acul de la bordul mașinii nu a trecut deloc de 40 de kilometri pe oră. Totuși, dacă priveai prin fulgi – și, era imposibil să n-o faci! – iluzia era aceea că gonești cu viteza luminii!
Obligativitate şi responsabilitate
Mare parte din viaţa mea offline se desfăşoară în trafic. În ciuda unui Iaşi distrus, mie îmi place, în continuare, să conduc! Nu mă enervez decât foarte rar, iar în momentele în care stau de cinci ori la acelaşi semafor profit să admir/ analizez/ creionez oamenii.
Incidente există. Şoferi nervoşi, la greu! Şi, atunci, pentru a-mi păstra relaxarea, încerc să fiu corectă. Să nu încalc (prea multe) reguli de circulaţie şi, mai ales, să am toate actele şi toate plăţile la zi. Dacă, pentru unii, a-şi face asigurări RCA înseamnă o variantă opţională, în cazul meu – acest aspect intră la categoria obligativitate şi responsabilitate.
Mama, buba!
Zilele astea am devenit – fortata de imprejurari – pieton.
Matizul nostru este in service, dupa ce a fost iubit cu forta de un nene cu Audi. Eram pe Stefan si, langa trecerea de pietoni de la Casa Cartii, doi meditau: „Sa trecem, sa nu trecem…”. In ultimul moment au luat hotararea: „Sa trecem!”. Tot in ultimul moment am pus si eu piciorul pe frana.
Aparent, am fost o norocoasa. Si-as fi fost pana la capat, daca si domnul din spate ar fi avut un ultim moment
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
