Falimentul duce la faliment și la ură – dar ura se poate vindeca prin iubire
Cred că orice om poate trăi fără să meargă la mall.
Cred că orice om poate trăi fără să meargă la teatru.
Dintr-o vinere în alta…
Mi-e dor de pozucile acelea tâmpițele de pe Facebook, care anunțau, cu bucurie, că vine week-end-ul. Gata cu munca! Liber la distracție!
Pisici, copii și căței se întindeau pe ecran, își puneau coifuri, dansau lambada și sâmbata se pregătea să intre, șmecheră, în scenă.
Mi-e dor de oboseala sfârșitului de săptămână și de plictiselile de rigoare, care invadau rețelele de socializare.
Nu mai vreau să număr morți, nici nu mai vreau să mă minunez de toate conflictele care se stârnesc din fund, de pe scaun, imediat după o tragedie. M-am săturat de păreriști și de judecători, m-am săturat de ură și de bucurie stupidă, atunci când se întâmplă vreun rău.
După alegeri. Sfârșitul nu-i aici
Ură. Câtă ură am simțit în juru-mi, în ultimele două săptămâni, mi-e greu să exprim. În magazin, în taxi, printre străini și printre cei apropiați, în online și în viața de zi cu zi… Am stat între două tabere și m-am plimbat prin ambele bărci. Am încercat să înțeleg. Să fac liste cu bune și rele. Să păstrez un echilibru. Să nu mă enervez. Teoretic, nu m-am enervat. Dar, am plâns. Mult. De tristețe, de indignare, de neputință, de neîncredere, de necredință.
M-au durut ochelarii de cal. M-a durut ruperea totală între oameni, între prieteni, între familii.
Credinţă şi fotbal
Ieri, aproape de ora 21.00, m-am rugat. Apoi, am aprins candela. Deşi, în mintea mea erau gânduri… amestecate – în care îmi doream ungurii bătuţi la fund şi scoşi de urechi afară din ţară – am zis doar atât: Facă-se voia Ta!
Iartă, Doamne, cretinii!
Cum ar fi să provoci şoc şi groază – doar ca să faci o reclamă la nişte pastile? La asta s-au gândit, probabil, nişte oameni care n-au, din păcate, nici minte… nici suflet. Ei au făcut două clipuri, prin care îndeamnă la ură. La ura de părinţi şi la ura de copii bolnavi – pentru a iubi, într-un final, medicamentele (suplimente nutritive)!
Am rămas, pe bune, şocată şi îngrozită atunci când am văzut, la Cabral, acest mod de a face promovare. Nu. Nu Cabral promovează aşa ceva. El atrage, însă, atenţia! Că toată ura se va întoarce asupra produsului şi a producătorilor!Ura de țigani nu doarme nici vara
Am scris, de curând, despre mine și despre țigani dar, mai ales, despre ideea de a fi om. În postarea cu pricina mă refeream la țiganii care fac, în general, stricăciuni – și la românii care urăsc până la moarte, doar pentru că că așa li se pare lor că ar trebui să procedeze.
Astăzi, mă voi referi la un țigan care-și face mândru neamul – și care se mândrește cu neamul lui. La un țigan care a reușit în viață. Și, voi spune din start că nu trebuie să-mi placă de el ori muzica lui, nu trebuie să-i fiu fană sau altceva, ca să-i țin partea. Însă, îi recunosc meritele, îl admir și îl respect.
Țigani
Poate că sunt prima care ar trebui să urască țiganii. Culoarea pielii mele mi-a făcut suficiente probleme în viață, iar asocierea cu țiganii a venit natural – din și mai ales în copilărie. Am plâns mult și m-au durut acuzele. Mai tare mă durea faptul că nu înțelegeam ce ar fi avut copiii cu mine – chiar dacă aș fi fost țigancă.
A trecut timpul, am înțeles, într-un fel, motivele – dar, tot nu pot să urăsc. Mi-e ciudă pe unii țigani adulți, mi-e milă de mor de purandei, sunt mândră de cei care au reușit în viață și mă îngrozesc când aud unele sau altele, despre purandeii deveniți adulți. În același timp, mă îngrozesc, de toți cei care se fălesc cu faptul că sunt români, dar se poartă în lume ca ultimii birjari. Și mai rău decât țiganii! Mi-e ciudă pe noi, ca societate, pentru că în atâția zeci de ani nu am mișcat un pai pentru a educa, pentru a atrage, pentru a modela țiganii și pentru a-i ajuta să-și facă un rost în viață.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
