XX. Riscurile meseriei
Tainele oricărei meserii nu se pătrund ușor. Ai nevoie de cunoștințe teoretice și practice, de îndemânare, dar mai ales de pasiune pentru ceea ce faci. Eu., poate că am primele calități, dar pasiunea pentru meserie nu o am. Asta o simt în interiorul meu.
Pentru că nu m-am deconspirat niciodată, mă simt liniștit. Ceilalți nu cred să bănuiască nimic. În anul trei am fost repartizați pe lângă muncitori și lucrăm cot la cot cu ei. Realizăm, sub supravegherea lor, cele mai complicate lucrări.XIX. În numele prieteniei
În anul al treilea avem deja intrat în „sânge” modelul moral al ucenicului ce s-a format în anii anteriori. Ne-am însușit regulile și normele care funcționează aici – atât cele scrise, cât și cel transmise nouă, prin tradiție, de la cei mari. Asta explică în parte coeziunea fantastică a interniștilor. Întâmplările mărunte de peste zi trec înseninând sau umbrind clipele existenței noastre. Prea multă liniște trebuie să-ți dea de gândit, pentru că inevitabil vor apărea și „turbulențele”, că așa-i viața, „are și ușor și greu”, vorba cântecului.
Doamne, vestea cea rea, de care m-am temut, a sosit!XVIII. Emoții în concurs
Sala clubului orășenesc este arhiplină. Mă aflu pe scenă, alături de ceilalți concurenți. Irina m-a salutat discret și mi-a urat succes. I-am întors urarea și ea s-a retras melancolică. Mă simt neajutorat și stingher. Dincolo de cortină se amplifică rumoarea. Trag ușor de marginea draperiei și privesc în interior. Ucenicii, colegii mei, s-au așezat în partea stângă a sălii, iar în cealaltă parte sunt fetele și băieții de la liceu. Rândurile de la intrare sunt ocupate de adulți, iar printre aceștia îi recunosc părinții Irinei. Par nerăbdători și emoționați.
XVII. Aventură de Paști
A trecut săptămâna mare. Colegii care locuiesc prin apropiere au plecat acasă. Cei rămași joacă table, șah sau remy. Mâine este concursul programat anume în duminica Sfintelor Paști. Gigi aranjează cu grijă pietrele de remy, dar mă spionează, privindu-mă din când în când. Astăzi m-am relaxat, așa m-a sfătuit el, ca să se consolideze și sedimenteze cunoștințele acumulate. Argumentul că „porcii nu se îngrașă în ajun” a fost invocat și de alți colegi.
– Fane, mergi cu noi la biserică?XVI. Viața-i frumoasă, băieți!
Primăvara este anotimpul speranțelor. După aparenta încremenire a vieții vegetale din timpul iernii, natura reînvie și începe fantasticul maraton. Arborii cronicari vor marca simbolic traseul întrecerii și al trecerii prin viață. Această renaștere îmi picură în suflet un leac miraculos, care-mi sporește puterile și-mi colorează existența. Am trăit cândva, în copilărie, un fenomen inexplicabil, pe care nu-l pot uita.
XV. Confesiuni
Clubul din localitate este frecventat de multă lume. Are o sală mare de spectacole, în care rulează și filmele. Alte încăperi mai mici sunt pentru repetiții. Taraful de muzică populară, orchestra de muzică ușoară, formațiile de dansuri, de teatru, cenaclul clubului și alte cercuri pregătesc întâlnirile cu publicul, care își iubește cu ardoare artiștii amatori.
Aici se află și biblioteca orașului. Am intrat pe un culoar luminat cu neon și am găsit ușa cu inscripția căutată. Doi elevi de liceu trec pe lângă mine și fiecare duce cărțile sub braț. M-am strecurat într-o încăpere în care bibliotecara notează cărțile predate sau împrumutate în fișele individuale. De jur împrejur se află dulăpioare cu multe sertărașe. Din această cameră dau alte uși, iar pe una dintre ele citesc: „Sala de lectură”. Am zărit-o imediat. Îmbrăcată în uniforma de elevă, era așezată cu fața către intrare. Privirile s-au întâlnit în același timp.XIV. Început de idilă
Sâmbăta și duminica se organizează baluri prin satele din jur, unde merg de obicei băieți din anul trei. La Liceul Teoretic aflat în Orașul Nou au loc periodic reuniuni la care sunt invitați și ucenici din școala noastră. Participă cei care s-au remarcat prin rezultate bune, ca o binemeritată recompensă. O condiție obligatorie este aceea de a ști să dansezi.