CM – de la Călin-Mihai la Conventus Mirabilis. Împreună pentru o șansă la viață!
Sărbătoarea de astăzi e pe cât de minunată, pe atât de clară și de… grea. Sfinții Ioachim și Ana au nădăjduit toată viața, până la adânci bătrâneți, că vor fi părinți. Și când visul li s-a împlinit, când au avut-o pe Maica Domnului, după trei ani de la naștere nu au ezitat să împlinească promisiunea făcută în rugăciune: aceea de a-și dărui copila lui Dumnezeu și de a o duce la Templu.
Wow! Cam cât de greu e să-ți vezi pruncul mult așteptat, iar apoi să renunți la el în „favoarea” lui Dumnezeu!? Este, cu siguranță, o cinste – dar câți dintre noi mai reușim să o percepem așa?…
Câți dintre noi suntem dispuși să recunoaștem măcar faptul că pruncii ne sunt împrumut divin, că nu ne aparțin, că brațele noastre sunt făcute ca să-i iubească și să-i îmbrățișeze, dar nu să-i lege definitiv și obligatoriu de noi?!…
Mă întorceam astăzi de la biserică plină de întrebări și de gânduri.
Din inimă, pentru inimi speciale
Hai, salut! Cum mai stați cu faptele bune? Dar cu distracția? Nu vreți să le combinați, la Iași, în cadrul unui spectacol caritabil?
Eu tocmai am aflat că Tierra Sin Pan pregătește un spectacol-emisiune, cu momente de muzică, dans, pictură și transmisiuni live de la și către Spitalul de copii „Sfânta Maria”, secția de cardiologie. Pentru copiii cu inimă specială, noi putem lua parte la o seară specială joi, 12 februarie, la Casa de Cultură a Studenților. De la ora 18.00, cu un bilet de numai 35 de lei vom putea îndulci șederea în spital a micuților.