• Pentru minte,  Pentru suflet

    Sileşte-mă să mă întorc spre Tine!

    De multe ori, când ne rugăm, citim niște cuvinte – iar mintea și sufletul ne umblă pe coclauri. Mai există, însă, și dăți fericite, în care câte un fragmențel ne face să-l trăim cu totul și să ne înfiorăm, conștientizând ceea ce zicem/ cerem/ dorim… Așa mi s-a întâmplat cu o bucățică dintr-o rugăciune de suflet: De aceea, te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci când voinţa mea cea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc spre Tine.

    Tot citind, tot ajungând la bucata aceasta, m-am oprit, m-am scuturat și m-am întrebat: Dumnezeule, oare eu înțeleg ce-Ți cer?

  • Explicaţiuni,  Pentru minte,  Pentru suflet

    Mulțumesc-ul duce la mântuire

    Ziua de astăzi este despre… mulțumesc!

    Căci astăzi… se iau zece leproși, se adaugă un Mântuitor și o rugăminte, pentru vindecare.

    Se obține sănătate și se pleacă. Dintre cei zece sănătoși, foști leproși, doar unul se întoarce să mulțumească. Ceilalți nouă, nu. Și, totuși, rămân sănătoși.

    Al zecelea, însă, primește un bonus.

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Vorbe de duh

    Cam cât de cocoșat ne e sufletul?

    M-am tot gândit la femeia gârbovă. La femeia vizibil îndoită de șale, care 18 ani a privit numai în praful drumului, neputându-și clăti ochii și sufletul cu cerul…

    Apoi m-am gândit la mine. Și la tine… La noi toți, ăștia drepți și țanțoși, cu nasul în vânt, cu ochii dați pe spate, cu pasul vioi și cu dreptul de a ne purta capul prin nori. Fizic, suntem ok. Dar se aplică aceeași regulă și atunci când vorbim despre noi, în amănunt?

    Cam cât de gârboviți suntem, sufletește vorbind? Cam cât de distruși ne simțim? Cam cât de apăsătoare ne sunt poverile pe care le purtăm – și pe care, de multe ori, le considerăm cele mai prețioase comori? Cam cât de tare ne apasă păcatele și cu ce tupeu putem privi, senini, spre Cer?…

    De ce n-avem milă de noi?

    Poate că-n fața oamenilor putem poza în drepți și onești – mult mai mult decât suntem. Dar e o glumă să credem că Dumnezeu, Care pe toate le știe, poate fi la fel de ușor de păcălit. El ne știe și frământările, și bucuriile, și tristețile. Și răutățile pe care le facem, și nedreptățile care ni se aduc, și dorințele, și vorbele, și gândurile, și faptele. El știe dacă ne gârbovim sufletul cu folos, în duhul iubirii, al smereniei și al dorinței de mântuire – sau în duhul pierzării.

    Trist e că, atunci când ne pierdem și ne tot pierdem… și noi știm asta. Ce se întâmplă? Nu ne interesează? Nu ne doare? Nu ne e milă de noi și de felul în care ne încovoiem? Poate ne gândim că mai avem timp. Dar cât timp? Până când? Timp ca să ce? Oare nu înțelegem că, pe măsură ce înaintăm pe un drum care nu ne face bine, cu atât mai greu ne va fi să revenim? Să ne recunoaștem rătăcirile și neputințele, să ne dăm jos măștile, să ne cerem iertare, să reparăm ce mai putem repara? Oare nu înțelegem că, pe măsură ce ne împotmolim în propriile noastre pânze, devenim captivi și cocoșați?…

    eu nu pot… Tu poți!

    Câți dintre noi vor avea parte de un al 12-lea ceas și câți dintre noi ne vom pierde sufletul în amăgiri și vom pieri cu nasul în praful drumului, fără a mai avea șansa de a ne clăti ochii cu cerul?… Mi-e frică să născocesc un răspuns. Pot doar să mă îndemn și să te îndemn la trezire. Acum! Acum e timpul nostru! Să începem să ne dezbrăcăm de cojoacele-poveri, de răutăți, de mânie, de minciuni, de egoism, de invidie, de grija caprei vecinului, de batjocură… de tot! Să renunțăm la rolul de victimă, să ne vedem de ale noastre și de cum ne putem face sufletele mai ușoare. Să avem credință și nădejde în Cel care știe cum să-și primească înapoi fiul rătăcitor!

    cât de cocoșat ne e sufletul

    Trebuie doar să vrem – și să începem să facem pașii cei buni. De restul se ocupă Dumnezeu. Atunci când nu vom mai cere nimic și-atunci când vom fi mulțumiți cu poverile-încercări, după 18 zile, 18 luni sau 18 ani, Dumnezeu nu va rămâne dator. Acolo unde noi ne vom strădui să ne urnim povara, El ne-o va lua cu totul și ne va îndrepta.

    Doamne, eu nu pot! Tu poți! Ajută-mă!

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Vorbe de duh

    Gânduri la început de post

    Ni se recomandă să postim nu numai de bucate, ci și de păcate. Să ne înstrăinăm de rele, să ne înfrânăm gândurile și limba, să ne îndepărtăm de mânie, să ne despărțim de răutăți, de pofte, de minciuni, de judecarea aproapelui. N-are cum să ne iasă. Nu spun că n-are cum să ne iasă „totul la perfecție”… nici măcar un bob din postul cel adevărat nu suntem în stare să-l ținem. Și, totuși, exact conștientizarea și minima noastră dorință de a fi un picuț mai bine, de a fugi de păcate, de a ține un post plăcut lui Dumnezeu – acestea toate reprezintă postul nostru.

    Postul e un medicament pentru trup – o dietă, o cură de detoxifiere am putea spune, lumește vorbind. Doar că medicamentul și tratamentul acesta pentru trup, pentru a fi complet,

  • Pentru minte,  Pentru suflet

    Astăzi sunt recunoscătoare

    Doamne, îți mulțumesc pentru darurile vieții mele. Pentru bucuria de a fi mamă. Pentru toată familia mea. Pentru sfinții Tăi, prietenii mei. Pentru sănătate. Pentru că Te-am simțit alături în bucurii și pentru că mi-ai rămas aproape în durere. Pentru că m-ai învățat ce înseamnă iubirea.

  • umbre pe plaja
    Drumeţii,  Maria-Paula

    Fetele s-au întors acasă

    Două fete, 11 zile, 1.325 de kilometri și-o infinitate de momente numai bune de transformat în amintiri frumoase. O călătorie fără incidente, slavă Domnului, cu drum lin, cu vreme bună, cu prieteni faini și cu vizite de suflet.

    Două fete – mamă și fiică – au pornit într-o aventură de viață și de vacanță, pline de emoții, de planuri și de zâmbet.

  • Maria-Paula

    4 luni

    Slava Tie, Celui ce m-ai chemat la viata;
    Slava Tie, Celui ce mi-ai aratat frumusetea lumii;