Cuvânt de încurajare de la Sfântul Nectarie
Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci,
Minunile din viaţa mea
Despre Sfântul Nectarie şi despre motivele pentru care ţinem atât de mult la el, am mai povestit în diverse ocazii. N-o să reiau acum istorii despre viaţa lui şi despre minuni scrise în cărţi. Însă, astăzi, de ziua sfântului, mă simt datoare să povestesc minuni simţite de mine, în ultima perioadă. Revărsate asupra unor persoane dragi mie şi, implicit, asupra sufletului meu.
Cadourile au ajuns la fluturaș!
După ce am cumpărat toate darurile – despre care am povestit mai detaliat aici – aseară am mers acasă la familia fluturașului. Am fost așteptați și primiți cu emoție și cu un (kilo)gram de curiozitate.
S-au strâns în Aripi de fluture
A venit momentul în care voi încerca să aduc mulțumiri și să fac, cumva, socotelile pentru tot ajutorul pe care l-ați dat fluturașului! Sunt fericită și, în același timp, mi-e greu și mi-e teamă că nu voi fi în stare să mă exprim așa cum trebuie pentru fiecare faptă frumoasă a voastră! Am emoții. Sper să nu uit pe nimeni și vă rog din suflet să mă trageți de mânecă, dacă nu vă regăsiți aici sau dacă mai este nevoie să completez ceva!
Mulțumirile vor fi, oricum, mult prea mărunte pentru tot ceea ce ați dăruit! Pentru că n-ați dat doar un ban – ci ați oferit speranță, credință, lacrimi de bucurie! Faptul că lumea-i bună – dar atât de bună! – a fost o descoperire șoc pentru familia fluturașului, care se obișnuise să locuiască în umbră și doar în ținta unor priviri încruntate!
Aripi întinse spre fluturaș
În principiu, campania pentru fluturaș este aproape încheiată. 28 mai spusesem că este ultima zi în care se mai primesc bănuți și 1 iunie – ziua în care ar fi trebuit să-i duc acasă darurile Alexandrei-Denisa. Însă, pentru că totul a mers infinit mai bine decât mă așteptam, e nevoie de ceva timp în plus! De timp în care să finalizez comenzile și cumpărăturile și să reușesc să fac o postare în care să amintesc despre tot ajutorul primit, fără să risc să omit pe cineva.
Despre biserica Sfântului Nectarie
La sfârşitul săptămânii trecute am fost să-i mulţumesc Sfântului Nectarie pentru ajutor şi pentru toată lumea bună pe care mi-a adus-o în cale – în campania ce încă se desfăşoară, pe blog, pentru fluturaş. Pentru că, v-am spus, l-am luat pe Sfânt ca ocrotitor. Pentru că Sfântul Nectarie e un prieten mai vechi de-al meu şi un punct de legătură cu familia Alexandrei – în casa căreia icoana lui stă la loc de cinste.
Coincidenţă – sau nu! – părintele paroh de aici a ajutat în numeroase rânduri fluturaşul, nu doar cu o mângâiere, ci şi din punct de vedere financiar. În biserica mereu deschisă, care poartă hramul Naşterii Maicii Domnului, Sfântului Ilie, dar şi hramul Sfântului Nectarie – era aceeaşi linişte care te cuprinde mereu. În faţa părticelei din moaştele Sfântului – simţi că lumea se opreşte în loc. Totuşi, ceva m-a marcat. L-am găsit pe părintele Petrică Lehaci îngândurat.
Aripi de fluture
Este tare greu atunci când un ajutor, oricât de mare – e departe de a fi suficient. Cu toate acestea, orice ajutor, oricât de mic – este vital! De aceea, nu-mi pot permite să ascund fluturaşul de ochii lumii! Nu-mi pot permite nebunia de a-l considera doar un subiect de ştire, după ce copilul ăsta mic şi atât de chinuit mi s-a lipit de suflet!
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
