15 septembrie la Mia Casa – Inculeț
Am putea spune că 15 septembrie a fost o zi cu semnificație. Iar elevii care vin la Centrul de zi Mia Casa – Inculeț au început, cumva, școala – sâmbătă.
Fiecare dintre cei 27 de copii a avut pregătit câte un ghiozdan cu:
Școala începe cu dreptul – datorită ție!
Dragii mei prieteni, cunoscuți și necunoscuți! (Sună pompos, dar pentru că vă uniți mereu în fapte bune și îmi sunteți alături, necondiționat – chiar așa vă consider – prieteni!) Ieri am mai încheiat un eveniment, în urma căruia copiii de la Mia Casa – Inculeț, Bârnova, pot spune cu adevărat: Vine școala, bine-mi pare! Și pot spune asta, datorită vouă! Pentru că ați promovat campania, pentru că v-a păsat, pentru că ați dăruit din puținul vostru!
Vine şcoala, bine-mi pare!
Începe şcoala! Nu mai este o noutate pentru nimeni. Cu mai mult sau mai puţin entuziasm, copiii aşteaptă magicul 17 septembrie. Din păcate, dacă pentru unii, prima zi de şcoală vine încărcată… pentru alţii e la fel de săracă, precum oricare dintre celelalte zile.
Spre nişte copii săraci îmi îndrept acum privirea. Din fericire – pentru ei – aceşti copii au nişte îngeri-oameni păzitori de excepţie! În faţa cărora mă plec! Şi, dacă au deja un ajutor, de ce mă mai uit la ei?, m-ai putea întreba. Pentru că şi îngerii-oameni lucrează tot cu oameni… pentru a putea creşte şi ocroti un copil! Cu atât mai mult – aproape 30 de copii!
Globurile cu suflet au ajuns la copii!
Peste 90 la sută din campania Globuri cu suflet s-a încheiat. S-au adunat nopţile nedormite, îngrijorările, stresul… şi s-au topit, toate, în zâmbetele copiilor. Pentru că nimic nu-ţi poate oferi mai multă împlinire decât chipul curios şi fericit al unui copil! Ieri, pe 8 decembrie, am ajuns la Ciorteşti şi la Andrieşeni. La şcoli şi grădiniţe, într-o familie şi la un centru de zi.
15 septembrie nostalgic
Ştiu că şcoala a început deja. Am şi scris despre asta – şi nu tocmai cu optimism… Totuşi, nu pot ca azi să mă abţin. Să te rog să rosteşti şi tu 15 septembrie şi să observi dacă ai vreo reacţie.
Pentru mulţi dintre noi, 15 septembrie este o amintire. Va fi şi o nouă descoperire – atunci când ne vom duce copiii la şcoală. Să rămânem, însă, la stadiul de amintiri. Pentru că am o surpriză. Două, de fapt 🙂
Şcoala (de ieri, de azi, de… mâine?)
Îmi amintesc că aşteptam, mereu, începutul şcolii, cu emoţie. Îmi amintesc că mi-a plăcut, întotdeauna, la şcoală. Îmi amintesc, cu drag, de profesorii pe care i-am avut. Îmi amintesc că am făcut parte dintr-o generaţie norocoasă. Am fost ultima serie care a scăpat de examenul de capacitate şi care a dat admitere normal, la liceu. Am fost ultima generaţie care a dat bacalaureatul în forma lui veche şi cunoscută de toată lumea. Mai târziu, în studenţie, am făcut parte din ultima serie care a studiat patru ani şi care a făcut un master de plăcere, nu din obligaţie.
După ce-am terminat şcoala – toate şcolile – am privit cruciş la ceea ce venea din urmă. Am zâmbit şi, cu o doză de inconştienţă, am strigat: După mine, potopul! Şi potop a venit. Şi nu se mai opreşte dezastrul a ceea ce mai numim noi astăzi – şcoala românească.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase