Mărturisirea din somn: „Bineînțeles că mi-e teamă de război”
Astă noapte am simțit-o cum se răsucește de pe-o parte pe alta și apoi rostește senin și clar, de parcă ar fi fost trează: „Bineînțeles că mi-e teamă de război”. Apoi s-a făcut, din nou, liniște.
M-a lovit pacea din glasul ei. Nu era tulburare. Nu era nici negare a realității. Copila mea știa că lângă noi e război. Și-l simțea ca parte din actualitate – cu teamă, cu asumare, fără deznădejde.
M-am întors și am tras-o spre mine. Și-a așezat capul pe umărul meu și-am putut să-i sărut fruntea. Dormea. O mângâiam și-i vorbeam: „Suntem în siguranță. E pace, știi? În plus, Dumnezeu e cu noi în fiecare clipă, să nu uiți asta!”.
Hai să evadăm din capcana lui EU!
Cred că am început să facem prea multe cursuri centrate pe eu, eu, eu. Cred că cerem prea mult ca eu, eu, eu să pot ține frâiele. Cred că avem prea multă convingere că un exercițiu de respirație poate face minunea ca eu, eu, eu să fiu bine! Fără a înțelege că nicio respirație nu sunt capabilă s-o am de la mine putere! Fără a înțelege că revolta mea/ a noastră de a întoarce spatele lui Dumnezeu și de a-L considera învechit, o practică a bunicilor „barbari” și neșcoliți tot mie/ nouă ne rănește sufletele. Hai să evadăm din capcana lui EU!
Câtă vreme vom ridica la rang de artă meditația, dar rugăciunea e motiv de râs… Câtă vreme vom ține tot felul de diete, dar postul va fi învechit…
Un ateu pasionat de rock a părăsit scena și, la 47 de ani, a devenit… părintele Dan Bădulescu!
Se prezintă ca fiind un ortodox convertit la Ortodoxie. În tinerețe a fost ateu și a făcut din marea sa pasiune – muzica rock – un scop în sine. A fost chitarist în formații precum
Jocul nostru cel de toate zilele: de-a v-ați ascunselea cu Dumnezeu
Cândva, după o discuție importantă, îi trimiteam unui prieten un mesaj alambicat despre Dumnezeu. Despre promisiunile noastre omenești de a face orice pentru cei de lângă noi și despre imediatele renunțări. Despre piedici adevărate și piedici închipuite, despre veșnice schimbări de plan și de perspectivă, despre neputințe și iubiri abandonate încă de dinainte de a le descoperi.
Eh… eu v-am avertizat că e un mesaj alambicat. Cu ceva rime – departe, însă, de a putea fi numit o poezie. Acum mi-am amintit de el. (De prieten.) De mesaj. L-am recitit și mie, una, îmi transmite exact ceea ce voiam să spun atunci. De aceea, am hotărât să-i dedic o postare. (Prietenului.) Mesajului! 🙂 Da-i alambicat, mai știți?
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
