Primesc acum ceva zile o cerere, de a-mi da adresa – pentru a mi se trimite o… pușculiță. Rațiunea îmi spune: Închide, fată, mail-ul, că ai treabă! 🙂 Oho, iar treaba nu se mai termină niciodată! Cât despre mail-urile pe care le văd și le arunc, uneori chiar înainte de a le deschide, nici nu mai spun…

Deci. La ce să-mi trebuiască mie o cutie împachetată în hârtie de ambalaj, cu o gaură fină în ea, care să-mi pape banii? Ce, eu nu puteam să-mi fac una acasă, dacă voiam?

Eh, dar cum să refuz o… cutie?! Eu, marea pasionată și marea strângătoare de cutii și cutiuțe, cum să refuz ocazia de a mai adăuga încă una în colecție? 🙂 Așa că revin pe mesaj și încep să-l citesc – nu doar așa, pe diagonală, cum făcusem prima dată.

Și pornesc: „Bună! Dețin un lucru făcut în joacă, dar cel mai serios :)”. Hopaaa! Motto-ul acestui blog este „Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase”. Deci, omul care mi-a scris nu doar a făcut rost de o bază de date pe care s-o trimită dintr-un click la toți bloggerii pământului. El a intrat pe Șapte pietre și-a căutat un fir de care să se agațe și prin care să personalizeze mesajul! Asta e o mare bilă albă! Plus gândul la cutie… 🙂

Și-așa mă trezesc eu citind mail-ul până la capăt, și-așa fac click pe link-ul indicat către căsuța pușculițelor menite a ne îmbogăți.