M-am întors la scris – pietrele prind viață din nou!
M-am întors la scris. Zic. Uneori aș vrea să spun multe… și nu știu cum să tac mai bine. Uneori e vreme de tras cortina. De-o pauză. Neprogramată, dar extrem de necesară. Pe o perioadă nedeterminată.
Cele Șapte pietre au avut multe pauze de-a lungul existenței lor. Însă niciodată ca acum. Acum m-am simțit bine, vie, activă, am avut parte de aventuri, emoții, zâmbete, schimbări și, totuși, bateriile blogului au fost descărcate.
Nu m-am simțit vinovată, nici presată de timp sau de vreun termen limită. Nu m-am simțit trasă de urechi de voi. Din contra, v-am avut aproape și știu că unii v-ați oferit vreme, în această perioadă, să răsfoiți pagini și postări mai vechi, chiar și în zile în care eu nici măcar pe Facebook nu mai existam. Mulțumesc!
11 ani. Ziua cititorilor în Pietre!
În ultimul an, am avut mai multe pauze și câteva tentative de a închide blogul. Nu m-a lăsat inima să acționez din impuls așa că, iată, cele Șapte pietre au apucat ziua de astăzi, când aniversează… 11 ani! 🙂
Nu vă povestesc gândurile astea ca să spuneți: „Vai, nuuu! Dar e atât de minunat blogul! Nu-l închide…” – și alte asemenea. Vi le spun pentru că ele au existat și pentru că blogul nu mai e demult doar locul meu, ci e locul pe care îl împart în bucurii și-n tristeți cu mulți dintre voi.
E un spațiu în care mă simt bine și în care mi-am oferit bucățele importante de suflet. E un spațiu în care am tastat cu gura până la urechi sau înecată în lacrimi. E un loc de glume, de haz de necaz, de banalități – dar și de seriozități. Pe mine scrisul mă bucură și mă vindecă, mă ridică din multe și mă face… vie. În același timp, însă, anul acesta, în multe situații mi s-a părut că nu mai am ce spune, că nu mai am rost în a spune, că-i mai bine în tăcere. Mult mai bine.
Mi-am dat seama că cel mai firesc este
Digital Talks Iași – comunitatea locală de bloggeri evoluează împreună
Am și eu un blog pe care scriu de aproape 9 ani. E o plăcere nevinovată a mea – o casă virtuală în care mă aciuez atunci când vreau să-mi împart vorbele cu prietenii. În tot acest timp, n-am făcut mare lucru pentru a crește. Nu m-am întrebat prea des de ce fac asta, cum îmi pot construi un brand, cum mă poziționez în comunitate sau cum pot să scot din pasiune și un oarecare venit. Am scris… și-atât. Fără să calculez la fiecare minut câți unici am, fără să aștept vreo răsplată, fără să număr like-uri ori inimioare.
Toate astea sunt bune, zic eu. Recunosc, însă, că-s bune până la un punct. Căci, uneori e cazul să te trezești, să te iei de mânecuță și să te duci să-i asculți pe alții – care-s mai mari și mai faini decât tine și de la care poți învăța să evoluezi.
Ok, deci. M-am dus! La final de iunie am participat la workshop-ul Digital Talks Iași organizat de fetele de la Parenting PR, cele care au creat conceptul Digital Parents Talks. A fost o bucurie să le cunosc și face to face pe Ana Nicolescu și pe Lavinia Pavel,
MAI scrie pe blog
Bate la ușă luna mai. Au mai trecut patru luni dintr-un an nou, care începe să se învechească. M-ai citit cât ai putut… și cât ți-am oferit. 41 de postări am scris pe blog, până acum, în 2017. O scriere la trei zile, cam așa ar veni. Cum ar fi ca luna mai să-mi fie mai… productivă? Căci luna mai mă încurajează cu un…: MAI scrie pe blog! 🙂
Eu mai… ea mai… noi mai… Hai ca-n luna mai să încurajăm scrisul – și cititul! 🙂 – pe Șapte pietre.
(Anti)reclamă la Șapte Pietre
Scriu aici, pentru a-mi asuma vina. Pentru prima dată în cariera de blogger am ales să-mi încalc propriile reguli și am șters o postare. De fapt, nu am șters-o, doar am pus-o pe pauză. Postarea va redeveni vizibilă în orice moment în care voi conștientiza că unii oameni chiar nu știu să profite de șansa ce li se oferă.
Ok, deci am făcut să dispară o postare de pe blog. Cel despre care pe drept scrisesem și-i făcusem antireclamă a devenit, între timp, mai bun? Posibil să nu. Sau, Doamne ajută!, poate că da.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase