• Pentru minte,  Pentru suflet,  Vorbe de duh

    Cam cât de cocoșat ne e sufletul?

    M-am tot gândit la femeia gârbovă. La femeia vizibil îndoită de șale, care 18 ani a privit numai în praful drumului, neputându-și clăti ochii și sufletul cu cerul…

    Apoi m-am gândit la mine. Și la tine… La noi toți, ăștia drepți și țanțoși, cu nasul în vânt, cu ochii dați pe spate, cu pasul vioi și cu dreptul de a ne purta capul prin nori. Fizic, suntem ok. Dar se aplică aceeași regulă și atunci când vorbim despre noi, în amănunt?

    Cam cât de gârboviți suntem, sufletește vorbind? Cam cât de distruși ne simțim? Cam cât de apăsătoare ne sunt poverile pe care le purtăm – și pe care, de multe ori, le considerăm cele mai prețioase comori? Cam cât de tare ne apasă păcatele și cu ce tupeu putem privi, senini, spre Cer?…

    De ce n-avem milă de noi?

    Poate că-n fața oamenilor putem poza în drepți și onești – mult mai mult decât suntem. Dar e o glumă să credem că Dumnezeu, Care pe toate le știe, poate fi la fel de ușor de păcălit. El ne știe și frământările, și bucuriile, și tristețile. Și răutățile pe care le facem, și nedreptățile care ni se aduc, și dorințele, și vorbele, și gândurile, și faptele. El știe dacă ne gârbovim sufletul cu folos, în duhul iubirii, al smereniei și al dorinței de mântuire – sau în duhul pierzării.

    Trist e că, atunci când ne pierdem și ne tot pierdem… și noi știm asta. Ce se întâmplă? Nu ne interesează? Nu ne doare? Nu ne e milă de noi și de felul în care ne încovoiem? Poate ne gândim că mai avem timp. Dar cât timp? Până când? Timp ca să ce? Oare nu înțelegem că, pe măsură ce înaintăm pe un drum care nu ne face bine, cu atât mai greu ne va fi să revenim? Să ne recunoaștem rătăcirile și neputințele, să ne dăm jos măștile, să ne cerem iertare, să reparăm ce mai putem repara? Oare nu înțelegem că, pe măsură ce ne împotmolim în propriile noastre pânze, devenim captivi și cocoșați?…

    eu nu pot… Tu poți!

    Câți dintre noi vor avea parte de un al 12-lea ceas și câți dintre noi ne vom pierde sufletul în amăgiri și vom pieri cu nasul în praful drumului, fără a mai avea șansa de a ne clăti ochii cu cerul?… Mi-e frică să născocesc un răspuns. Pot doar să mă îndemn și să te îndemn la trezire. Acum! Acum e timpul nostru! Să începem să ne dezbrăcăm de cojoacele-poveri, de răutăți, de mânie, de minciuni, de egoism, de invidie, de grija caprei vecinului, de batjocură… de tot! Să renunțăm la rolul de victimă, să ne vedem de ale noastre și de cum ne putem face sufletele mai ușoare. Să avem credință și nădejde în Cel care știe cum să-și primească înapoi fiul rătăcitor!

    cât de cocoșat ne e sufletul

    Trebuie doar să vrem – și să începem să facem pașii cei buni. De restul se ocupă Dumnezeu. Atunci când nu vom mai cere nimic și-atunci când vom fi mulțumiți cu poverile-încercări, după 18 zile, 18 luni sau 18 ani, Dumnezeu nu va rămâne dator. Acolo unde noi ne vom strădui să ne urnim povara, El ne-o va lua cu totul și ne va îndrepta.

    Doamne, eu nu pot! Tu poți! Ajută-mă!

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Vorbe de duh

    Gânduri la început de post

    Ni se recomandă să postim nu numai de bucate, ci și de păcate. Să ne înstrăinăm de rele, să ne înfrânăm gândurile și limba, să ne îndepărtăm de mânie, să ne despărțim de răutăți, de pofte, de minciuni, de judecarea aproapelui. N-are cum să ne iasă. Nu spun că n-are cum să ne iasă „totul la perfecție”… nici măcar un bob din postul cel adevărat nu suntem în stare să-l ținem. Și, totuși, exact conștientizarea și minima noastră dorință de a fi un picuț mai bine, de a fugi de păcate, de a ține un post plăcut lui Dumnezeu – acestea toate reprezintă postul nostru.

    Postul e un medicament pentru trup – o dietă, o cură de detoxifiere am putea spune, lumește vorbind. Doar că medicamentul și tratamentul acesta pentru trup, pentru a fi complet,

  • Explicaţiuni,  Pentru minte,  Pentru suflet

    Doamne, scapă-mă!

    Doamne, scapă-mă! Afundarea în mare a lui Petru

    L-am simțit, pentru a nu știu câta oară, pe Apostolul Petru scăzând în credință. Nu mult. Nu pentru mult timp. Suficient, însă, cât să cadă un pic, suficient cât să simtă că se îneacă fără Dumnezeu. Poticnelile Sfinților Apostoli ar trebui să ne încurajeze pe noi în credință. În revenirea la credință, mai bine spus. Doamne, scapă-mă!

    Avem voie să ne îndoim, avem voie să negăm că-L cunoaștem pe Hristos, avem voie să nu credem, avem voie să păcătuim, avem voie să cădem. Un singur lucru ne este interzis!

  • Haz de necaz,  Pentru minte,  Pentru suflet

    Uite-așa mi-a căzut baticul :)

    Ieri încercam să conving pe cineva că Dumnezeu nu-i chiar atât de drastic și că nu stă cu bâta după noi – să ne faulteze pentru orice mărunțiș. Că uneori fix ăștia care ne dăm mari creștini punem garduri uriașe între noi și El. Că ținem la detalii și la picanterii, dar greșim fatal în cele simple, clare, exacte.

    De exemplu, faptul că un om ține un post alimentar de șapte săptămâni nu mă impresionează în mod deosebit, dacă în aceeași perioadă de timp face, cu bună știință, o mulțime de alte păcate – din categoria celor mari, despre care și-un necredincios ar ști că nu-s motive de laudă.

  • Pentru minte,  Pentru suflet

    Ne recunoaștem bolile?

    Ne-am învățat să trăim clipa. Să nu ne gândim la boli sau la moarte – până în ultima secundă. Vor veni ele cândva, dar acum sunt toate departe. Să profităm! Nu ne dăm seama că multe dintre obiceiurile noastre ne îmbolnăvesc, trupește și sufletește. Nu ne dăm seama că tristețea – atât de nefirească și atât de des întâlnită în rândul tinerilor – este, până la urmă, o boală! Nu ne dăm seama că fericiri de moment se transformă, apoi, în goluri, în suferințe, în răni vizibile și răni mai grave de atât.

  • Explicaţiuni,  Vorbe de duh

    Vă rog, spălați-vă și după Bobotează!

    Pe mine mă enervează expresia crede și nu cerceta. Scoasă din context, e una dintre cele mai folosite pentru a „justifica” îngustimea credinței și prostia unor oameni. În realitate, creștinul e dator să cerceteze, să învețe, să asculte, să deosebească Tradiția de „tradiții”. Așadar… vă zic de pe acum: spălați-vă și după Bobotează!

    Zilele acestea, aproape obsesiv, ne confruntăm cu tradiția-superstiție în care ni se spune, și aproape ni se impune, ca opt zile după Bobotează să nu facem baie, să nu spălăm rufe, să nu ne îmbăiem copiii. Nu știm cum a apărut această practică, dar un lucru este cert: intri în gura băbuțelor, pe motiv că faci mare păcat.

    Dar, oare, nu este mai mare păcat să stai nespălat atâtea zile? Nu te poate obliga nimeni să nu puți – însă, asta e doar alegerea ta. Nu poți pune nespălatul și nespălarea în cârca credinței.

  • Pentru minte,  Vorbe de duh

    Șocul de a îți găsi parul din ochi

    Faza aceea cu paiul și cu parul e perfect adevărată. Știu că, în general, nu ne place să constatăm că avem un par în ochi. Doar suntem cei mai corecți, cei mai drepți, cei mai imaculați. Inclusiv atunci când greșim o facem pentru că… altfel nu s-ar putea. Așa ajungem să greșim, doar ca să avem dreptate.

    Trec ore și zile și ani la rândul, în care dăm din cap dezaprobator, atunci când alții o iau pe arătură. Ce dacă devierea lor e cam aceeași și, poate, chiar mai puțin semnificativă?