XVII. Aventură de Paști
A trecut săptămâna mare. Colegii care locuiesc prin apropiere au plecat acasă. Cei rămași joacă table, șah sau remy. Mâine este concursul programat anume în duminica Sfintelor Paști. Gigi aranjează cu grijă pietrele de remy, dar mă spionează, privindu-mă din când în când. Astăzi m-am relaxat, așa m-a sfătuit el, ca să se consolideze și sedimenteze cunoștințele acumulate. Argumentul că „porcii nu se îngrașă în ajun” a fost invocat și de alți colegi.
– Fane, mergi cu noi la biserică?XVI. Viața-i frumoasă, băieți!
Primăvara este anotimpul speranțelor. După aparenta încremenire a vieții vegetale din timpul iernii, natura reînvie și începe fantasticul maraton. Arborii cronicari vor marca simbolic traseul întrecerii și al trecerii prin viață. Această renaștere îmi picură în suflet un leac miraculos, care-mi sporește puterile și-mi colorează existența. Am trăit cândva, în copilărie, un fenomen inexplicabil, pe care nu-l pot uita.
XV. Confesiuni
Clubul din localitate este frecventat de multă lume. Are o sală mare de spectacole, în care rulează și filmele. Alte încăperi mai mici sunt pentru repetiții. Taraful de muzică populară, orchestra de muzică ușoară, formațiile de dansuri, de teatru, cenaclul clubului și alte cercuri pregătesc întâlnirile cu publicul, care își iubește cu ardoare artiștii amatori.
Aici se află și biblioteca orașului. Am intrat pe un culoar luminat cu neon și am găsit ușa cu inscripția căutată. Doi elevi de liceu trec pe lângă mine și fiecare duce cărțile sub braț. M-am strecurat într-o încăpere în care bibliotecara notează cărțile predate sau împrumutate în fișele individuale. De jur împrejur se află dulăpioare cu multe sertărașe. Din această cameră dau alte uși, iar pe una dintre ele citesc: „Sala de lectură”. Am zărit-o imediat. Îmbrăcată în uniforma de elevă, era așezată cu fața către intrare. Privirile s-au întâlnit în același timp.XIV. Început de idilă
Sâmbăta și duminica se organizează baluri prin satele din jur, unde merg de obicei băieți din anul trei. La Liceul Teoretic aflat în Orașul Nou au loc periodic reuniuni la care sunt invitați și ucenici din școala noastră. Participă cei care s-au remarcat prin rezultate bune, ca o binemeritată recompensă. O condiție obligatorie este aceea de a ști să dansezi.
XIII. Vacanța mare
Sunt epuizat și nu mă pot mișca. În urechi persistă încă zgomotul asurzitor și revăd foarte clar imaginea terifiantă. Leana, sora mea, stă pe marginea patului și-mi ține mâna pe frunte. Abia acum realizez că am visat.
– Ce-i cu tine, ești bolnav?XII. Expediție cu peripeții
Vacanța a rămas o amintire. Doamne, cum trece timpul! Nici nu realizez scurgerea zilelor, pentru că programul este încărcat și se desfășoară non-stop. Doar începutul și sfârșitul de săptămână au rămas puncte de reper. Intervalul dintre sâmbăta după masă și duminica seara este timpul nostru privat, pe care fiecare și-l petrece cum poate mai bine. Când nu se organizează activități în școală, suntem lăsați în libertate, dar foarte rar se întâmplă ca cineva să umbrească renumele școlii. Dacă se petrece totuși un incident, lumea judecă și caută circumstanțe atenuante pentru făptaș. Sancțiunile primite de vinovați sunt mai ușor de suportat, decât atitudinea de respingere a colegilor.
XI. Obiceiuri de iarnă
O zi și o noapte a nins gospodărește și stratul de zăpadă a trecut de genunchi. Totul scânteiază în jur, iar pe drumurile satului s-au pornit plugurile. Oamenii au făcut pârtii în toate direcțiile. Țin minte că, într-o iarnă, a nins foarte mult. Zăpada trasă de pe acoperiș se unise cu streașina. Ingenioși cum eram, improvizasem un derdeluș din vârful casei, până în mijlocul curții. Îl urcam cu greu și alunecam în viteză, cu țipete și chiote de bucurie copilărească.