IV. Fascinația ineditului
Astăzi avem în program să vizităm uzina ai cărei ucenici suntem și, de aceea, stăm încolonați în fața școlii. Un ins înalt, cu obrajii supți, bărbia prelungă și osoasă, cu niște ochi incolori și amenințători, stă proțăpit în fața noastră. Nu-l cunosc și mă întreb ce dorește de la noi. Ne ocolește cu pași rari, de cocostârc și ne privește cu o expresie batjocoritoare. Ne vorbește păstrând fizionomia.
– Vă însoțesc la uzină și vă ia mama dracului, dacă-mi faceți greutăți! Atunci o să aflați și cum mă numesc.
Telefonul fără fir ne avertizase deja despre un maistru foarte rău, poreclit „Odiosul”. Cei care îl cunosc ne-au spus că se poartă urât și că bate ucenicii. Eram sigur că-i el. Ce ghinion să-l întâlnim atât de repede!III. Nevoia de prieteni
Ziua de școală s-a terminat, iar restul timpului a stat sub semnul împărțirii pe meserii… Așa ceva nu se uită!
Amurgul s-a lăsat pe nesimțite. Soarele a dispărut într-o baltă sângerie, ce se revarsă pe coama dealului. A trecut o zi de toamnă deosebit de frumoasă, pe care acasă aș fi petrecut-o la muncile câmpului. Acum sunt aici, pe meleaguri străine și sunt trist, cum n-am mai fost niciodată. Stau pe banca de la intrare și privesc printre ulucile gardului. Băieții din anii mai mari încă se duc la cină.Mitică Popescu
Suferințele, nevoile și necazurile nu ocolesc pe nimeni. Dar, pe nimeni! Așa s-au născut cei care își plâng continuu de milă. Așa au apărut și cei veseli și mereu fără de griji – care au învățat să conviețuiască, pur și simplu, cu problemele. Dacă, în cazul primilor, uneori ne-am dori ca, atunci când îi întâlnim, să fim dotați cu dopuri de urechi, în fața celor din a doua categorie ne încearcă o ușoară invidie. De multe ori, evităm să-i privim în suflet și cădem în capcana glumelor și a stării de voioșie pe care ne-o inspiră. Am putea jura că nicio depresie nu i-a atins vreodată, că nicio datorie și nicio boală nu s-ar pune contra lor. Ne înșelăm. Căci, nu rar ne este dat să aflăm vești triste despre oameni veseli. Dar, n-am știut!, exclamăm uimiți și refuzăm să credem că zâmbetul și ghidușiile nu sunt decât o față a monedei. Pe cealaltă parte…
Concediu îndoliat
Hei, ce-i cu tine? Unde-i mișcarea pe care ai promis-o pe blog? Apari cu trei articole scoase de la naftalină și te faci că-s noi – când din concediu tebuia să te întorci cu energie pe plus? Unde-s pozele, unde-s poveștile? Unde e lauda ta – că ai mai îmbătrânit cu un an?…
Așa mă întreabă unii și alții, așa mă mai întreb și eu, uneori. Mintea și sufletul mi-s rătăcite, însă. Mă iau cu munca și încerc să respir. Apoi, mă năvălesc amintiri și regrete și neputințe. Mai scot un oftat, mai fac o cruce, îmi mai dau doi pumni în cap.
Ce-i viața asta… Am cununat de două ori. Ultima pereche mai mult nu e împreună, decât e. Iar prima pereche… era de vis! Veșnicii fericiți, frumoși și îndrăgostiți au ajuns la mare la o zi după noi, la 30 de kilometri mai departe de stațiunea noastră. Și, tot atunci, la câteva ore distanță, ea ne anunța că el nu mai e. Așa, pur și simplu!Pași înapoi
Am observat ceva…
Oamenii sunt fericiți să urce muntele pe spinarea ta. Dar, dacă nu se mai pot ține după tine… se opresc. Și, chiar fac niște pași înapoi. Culmea este că asta nu e totul. Se străduiesc din răsputeri să-ți pună și ție frână, piedică, laț în gât. Logic, sub o perdea de bune intenții.
Donăm speranţă şi celule stem
De multe ori, ne propunem să salvăm lumea. Dar, termenul acesta de lume… sună atât de pompos și, în același timp, atât de generic și de impersonal, încât abandonăm totul, după câteva clipe de vitejie. Conștientizăm că suntem prea mici pentru o lume atât de mare și conștientizăm că visele uriașe prea rar pot fi susținute. Totuși, ce s-ar întâmpla dacă am realiza și ne-am face vise pe măsura puterilor noastre? Putem salva lumea? Nu! Dar, putem salva un om! Putem să-i salvăm lumea lui și putem, astfel, să contribuim la o frântură de bine pentru lumea cea mare.
Spectacolul străzii – actori și oameni
Duminică am mers, familie şi prieteni, la Teatrul Luceafarul, la Motanul Încălţat. Maria-Paula a fost extrem de încântată de spectacol şi, apoi, foarte supărată că n-a avut flori şi n-a putut merge pe scenă, să le ofere actorilor – să-i pupe şi să-i iubească!
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase