• Pentru minte,  Pentru suflet

    Să ne iertăm unii pe alții, ca să primim iertare

    Nu se cuvine să intrăm în post fără să ne iertăm unii pe alții. Neiertarea este un lanț încătușat în jurul sufletului nostru, care nu ne dă posibilitatea să fim oameni liberi, iar libertatea definește în esență viața creștinului adevărat. Încercați să iertați celor care poate v-au greșit, nădăjduind că în perioada ce urmează ne vom curăți prin

  • Pentru minte,  Pentru suflet

    De ce postesc, mă rog, fac milostenie – și, cu toate acestea, nu am bucurie?

    Viața creștină nu se reduce la o înșiruire de legi, rânduieli, interdicții sau îngăduințe. Ea este mai mult decât atât: este viaţă şi comuniune de iubire. „Postul, privegherea, citirea Scripturii, lipsa de îmbrăcăminte și alte lucruri necesare nu constituie desăvârșirea”, ne spune Sfântul Ioan Casian. Ele „sunt mijloace ale desăvârșirii fiindcă scopul ultim al practicii acestora nu constă în ele însele, ci prin ele se ajunge la scop”.

    Adevăratul scop al vieții creștine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, mărturisește Sfântul Serafim de Sarov. Vedem aici răspunsul la întrebările foarte des întâlnite: De ce nu am bucurie? De ce nu mă simt împlinit? De ce cad în deznădejde deși postesc, mă rog, fac milostenie?

  • Evenimentul,  Pentru suflet

    IPS Teofan – a doua parte a interviului

    Vă povesteam aici unele elemente din culisele interviului cu Înalpreasfinţitul Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În acel context, vă trimiteam şi spre prima parte a ceea ce a apărut în ziarul Evenimentul Regional al Moldovei.

    Astăzi a fost publicată a doua parte a interviului. Un interviu la fel de… de suflet, dar şi foarte ancorat în probleme de actualitate. Martirajul din secolul XXI, gestul Bisericii Ortodoxe din Cipru, regionalizarea României sunt doar câteva dintre temele pe care le-am discutat.

  • Evenimentul,  Pentru suflet

    Din culisele unui interviu de suflet

    Marţi a fost o zi specială. La ora 17 fară două minute, Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a păşit în casa noastră, însoţit de părintele Constantin Sturzu.
    A fost pentru prima dată în redacţia ziarului Evenimentul şi, tot pentru prima dată într-o redacţie laică din Moldova! A stat de vorbă cu toată lumea – relaxat, simplu, modest. Ne-a răspuns la toate întrebările care ne-au venit pe limbă şi nu s-a arătat deranjat de niciun subiect.

  • Hopa tropa prin oraş,  Pentru minte,  Pentru suflet

    Cugetare

    32 de trupuri de adulţi şi 20 de trupuri de prunci au fost înmormântate astăzi – spre odihna sufletelor lor. La ora 14, curtea Bisericii „Sfântul Nectarie” a fost plină de oameni şi de sfinţenie. De cinste pentru nişte fiinţe uitate, cândva…  de semenii lor. Uitate de noi – dar, niciodată de Dumnezeu. Căci, astăzi, şi-au primit răsplata! Trupuri care au zăcut, unele luni de zile, altele doi… chiar trei ani!, – la minus 20 de grade – în frigiderele Institutului de Medicină Legală, şi-au găsit liniştea. Pentru că… fiecare dintre noi, din pământ suntem şi în pământ ne vom întoarce!

  • Pentru minte,  Pentru suflet

    Fragment de suflet

    Mitropolitul nostru, Teofan, a vorbit la sărbătoarea Naşterii Domnului despre copii – bucurie şi frumuseţe în familie. A încălzit sufletul şi-a cutremurat, a dojenit şi a încurajat. Scrisoarea pastorală poate fi citită, în întregime, aici. Eu am ales să îţi prezint doar partea de final a cuvântării. Un fragment de conştientizare, de speranţă şi de rugăciune.

  • Hopa tropa prin oraş

    Iaşul din preajma lui 14 octombrie

    Cică – Dulcele Târg al Ieşilor vă aşteaptă la Sărbătoarea Dulceţii! La aşa o invitaţie, cine să refuze? Nu e un târg mare. În parcarea Mănăstirii Golia s-au adunat vreo zece producători. Însă e suficient, zic eu, să-ţi lase gura apă. Dulceaţă, gem, miere, siropuri, compot, dar şi zacuscă, palincă şi murături – de toate pentru toţi!

    Dulceaţa e pe alese. Poate fi făcută din fructe – aşa cum ştim noi că-i normal – dar poate fi şi… mai altfel! Am văzut dulceaţă de dovleac cu cătină, de sfeclă roşie, de ceapă roşie, de vinete cu nucă, de morcov, de gogoşari, de praz cu chimen, de castraveţi cu ananas şi susan! Am văzut şi dulceaţă de lapte, cu arome de migdale sau de sare de mare!