Evenimentul,  Pentru suflet

Din culisele unui interviu de suflet

Marţi a fost o zi specială. La ora 17 fară două minute, Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a păşit în casa noastră, însoţit de părintele Constantin Sturzu.
A fost pentru prima dată în redacţia ziarului Evenimentul şi, tot pentru prima dată într-o redacţie laică din Moldova! A stat de vorbă cu toată lumea – relaxat, simplu, modest. Ne-a răspuns la toate întrebările care ne-au venit pe limbă şi nu s-a arătat deranjat de niciun subiect.

Cu aceeaşi deschidere a răspuns, apoi, şi în cadrul interviului pe care am avut onoarea să-l coordonez. Pe durata fiecărei întrebări se uita, iniţial, în ochii mei, apoi cobora privirea şi, preţ de câteva secunde, medita. Erau secundele acelea de linişte şi de emoţie. În urma lor, răspunsurile se aşterneau cu atâta naturaleţe, încât păreau a fi citite dintr-o carte nevăzută. Am abordat subiecte de suflet, dar şi de actualitate. Unele triste, altele vesele. Unele plăcute, altele mai puţin plăcute. Toate – axate pe credinţă şi pe respectul pe care Înaltpreasfinţia Sa îl are pentru familie.

Vă invit să citiţi aici prima parte a interviului.

* Iar aici este cea de-a doua parte a interviului!

[Sursă foto: Tudor Ghioc]

5 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *