Ne-am întors din Regatul Iernii
Deși am fost însoțite de Elsa și Ana, prințesele din Frozen, nu am ajuns chiar în regatul de gheață. Am făcut parte, însă, dintr-un regat de poveste! Printre atâtea coduri, atâtea alarme și culori, albul din fața casei bunicilor ne-a făcut să ne simțim într-un basm!
Nu-mi place iarna, decât dacă o programez din buton și o fac să dispară peste câteva ceasuri. Nu-mi place să pornim iarna la drum lung și nu sunt fana îngerașilor din zăpadă. Cu toate acestea, imaginea de mai sus mi-a pătruns în suflet. Pentru mine, ea nu e doar o poză – ci o trăire.
Dor de tara
Am fost un copil crescut in fata blocului, care-si ocupa timpul adunand capace si melci, jucand ascunsa si sapte pietre. Spre deosebire de copiii din ziua de astazi, care parca-s mult mai tristi ca noi, eu eram fericita.
Imi lipsea, totusi, ceva. Viata la tara. Singua bunica, din partea mamei, locuia in alt oras, dar tot la bloc. Tata isi are originea in indepartata Oltenie. Acolo, am ajuns de prea putine ori, pentru ca bunicii nu mai traiau, iar drumul era naucitor. Mergeam o zi intreaga, schimbam doua trenuri si o cursa. Nu puteai face jocul asta de cate ori iti venea cheful…Cand l-am cunoscut pe George, am cunoscut si tara. Cu multa retinere din partea lui, care se temea sa ma scoata din puf. Cu multa retinere din partea viitorilor socri (adica, a celorlalti parinti ai mei), care aveau emotii ca le va intra pe poarta o oraseanca, sau ca inainte de oraseanca vor intra un nas pe sus si o spranceana incruntata.