Anda și șobolanul, burta și copilul
Anda crede că în burta unei mame e viață! Că un copil e unic din prima secundă. Motiv pentru care… Anda e o înapoiată. O necivilizată. O baticoasă. Și, logic, o pupătoare de moaște!
Anda a citit aseară o știre despre un șobolan drăguț și grăsuț, blocat într-o gaură de canal și salvat de un veterinar și de… OPT pompieri! Anda recunoaște că s-a amuzat un pic, că i s-a părut nițel exagerată intervenția – dar că, în același timp, salută gestul oamenilor și-i dorește șobolanului din Germania viață frumoasă în continuare.
Când nu e tocmai ce-ai visat – realitatea ar putea să întreacă așteptările
Am trecut prin multe belele în viață. Ok, nu chiar atât de multe… Chiar și așa, însă, aș putea găsi infinite motive de nemulțumire. Căci nu-i greu să fii nemulțumit – greu e să fii recunoscător! Și, chiar așa, pentru ce-ai fi recunoscător când realitatea e că îți iei șuturi de la oamenii pe care ți i-ai lipit de suflet? Pentru ce-ai fi recunoscător când ești trădat, când tu muncești și alții culeg roadele, când tu faci bine și ești răsplătit cu rău, când tu iubești și ți se răspunde cu ură, când tu crezi că meriți mai mult – și descoperi nu numai că n-ai nimic de luat… ci mai trebuie să dai și dobândă?!
Copilul-fluture și-o lecție pentru cei care nu se simt bine în viața lor…
N-am făcut noi multe campanii pe blog, dar am făcut. Și, cel mai important mi se pare că am reușit, în mare, să păstrăm legătura cu cei pe care, împreună, i-am ajutat. Mai mult, voi ați fost cei care m-ați ținut activă și care, periodic, m-ați mai întrebat – și încă mă mai întrebați – despre unul sau altul dintre copiluți, dintre cazuri, dintre necazuri… Când spun Alexandra-Denisa, copilul-fluture – știți deja cam cât de veche ne este prietenia. Din 2012, de pe vremea în care draga noastră avea trei ani.
Campania pentru ea a fost una dintre cele mai mari și mai puternice, iar ajutorul a fost impresionant! Nu greșesc dacă spun că, de atunci și până astăzi cazul copilului-fluture a reușit să rămână în atenția oamenilor cu suflet mare. Nu neapărat cu mult, cât cu omenie, cu o anume constanță, cu zâmbet, cu grijă față de aproapele.
Alexandra este mare și frumoasă, foarte isteață și e o lecție pentru mulți. Nu se simte prea bine și o dor toate, sărăcuța – și, totuși… ironic pentru noi… se simte bine în pielea ei! S-a învățat să fie… copilul-fluture!
Nefemeile statului şi copiii
8 martie pică, anul acesta, sâmbătă. O zi, teoretic, liberă. O zi sigur liberă pentru o anumită categorie de femei. Dacă e să mă bucur de ceva, e că acele femei vor petrece o zi liberă de drept – și, nu una cadou.
Anul trecut, pe vremea asta, aveam aproape trei săptămâni de când nu reușeam să aflu nimic despre finuțul nostru. După șapte luni de la naştere și ceva mai puține luni de când îl cunoșteam noi, timp în care ne-am interesat constant de el și în care am luptat cu toate forțele să-l eliberăm din propria-i viață (zăcea abandonat, într-un spital, sănătos, dar o mică legumă, neinteresant pentru nimeni – deoarece nu avea certificat de naștere), acum ei, dar mai ales ELE, deciseseră că-i suntem dușmani.Vindecarea vine de la noi
Mi-e atât de ciudă! Unele au o mulțime de genți – de 5.000 de euro fiecare… Unii cheltuie o mie de euro într-o seară și zeci de mii în concedii de vis… Iar o mamă nu are 4.000 de euro pentru o intervenție chirurgicală ce ar putea salva vederea fetiței ei… E nedreaptă viața asta – și e atât de irosită, atunci când avem totul de-a gata…
Astăzi, am vorbit cu Maria – o colegă de la master. M-a impresionat mult. Mi-a spus că e fericită, că are trei fetițe minunate și un soț deosebit, părinți care o ajută și o casă frumoasă – dar, că se simte vinovată pentru tot ceea ce are, atunci când o întâlnește pe Cristina. E trist să te simți vinovat pentru că ți-e bine. Dar, e și mai trist să ai un prieten pe care nu-l poți ajuta. Căruia îi poți fi aproape – fizic și sufletește – dar, asta să nu fie suficient…
În veci, Alexandra!
Am cunoscut-o pe Alexandra într-o împrejurare nefericită. N-am putut trece mai departe, nepăsătoare. Aşa că, Alexandra a fost cea care m-a făcut să concretizez ideea proiectului OAMENI – în fiecare zi! Ea a fost primul caz prezentat, prima luptă personală pe care am pornit-o alături de tine! Am îndrăgit-o pe Alexandra şi nu am mai putut să renunţ la grija pentru ea nici după finalizarea campaniei de pe blog.
M-am rugat şi am plâns pentru ea, m-am bucurat pentru orice pas care părea a fi o tentativă de ameliorare a bolii sale. Astăzi, însă… este prima zi, după zile cărora le-am pierdut şirul… în care nu o mai pomenesc pe Alexandra în rândul celor vii, chinuiţi, fragili.
SMS la 848 – 2 euro pentru Fluturaş!
În ultima perioadă, am tot vorbit despre Alexandra-Denisa Bibirig. Copilul fluture care ne-a muiat inimile şi ne-a impresionat până la lacrimi. Care ne-a ajutat să redevenim OAMENI – în fiecare zi şi care ne-a făcut să înţelegem că, de multe ori, ne cerem osânda atunci când ne plângem de mărunţişurile-dureri din viaţa noastră. Pe Alexandra-Denisa orice îmbrăţişare o poate răni. Îi poate rupe, la propriu, pielea! Durerea ei este inimaginabilă şi de neconceput pentru un copil de trei ani.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
