Prosperitate la Serile AS
Frânturi de Copou
Mă tratez de teama vorbitului în public
Ieri a fost singura zi liberă din săptămână şi eu n-am petrecut-o acasă. Din fericire, a meritat maxim! Am fost în companie plăcută, am învăţat şi am exersat pe tema vorbitului în public, am făcut glume şi am râs cât pentru şapte zile!
A fost o experienţă pe care mi-ar fi părut rău s-o ratez. O experienţă pe care, din păcate, au ratat-o mulţi dintre cei 189 de colegi afiliaţi la Grupul Bloggerilor Ieşeni. Nu că ar fi încăput toţi la întâlnire dar, din 14 locuri câte au fost, ne-am înscris doar zece oameni. E ruşinos – însă este, probabil, un răspuns la nedumerirea noastră cu privire la minusurile blogosferei ieşene. În fine. Eu m-am bucurat mult de toţi cei prezenţi, de prieteni şi de cei pe care tocmai i-am cunoscut.Săriţi gardul spre nesimţire
Cine mă cunoaşte, ştie că sunt împotriva lanţurilor şi a gardurilor şi a orice înseamnă, într-un fel sau altul, privare de libertate. Totuşi, ieri aş fi fost în stare să votez şi pentru sârmă ghimpată! Cam atât de tare m-am enervat, în preajma unui loc care ar fi trebuit să-mi producă doar zâmbet.
În Parcul Copou a fost amenajat un spaţiu de poveste, cu iepuraşi, coşuri şi ouă, cu floricele, ciupercuţe şi multă culoare. Un spaţiu destul de fragil, de care ar fi trebuit să ne bucurăm privindu-l şi, mai puţin zdruncinându-l din toate încheieturile.
Foame
Există riscul să murim de foame. Şi, atunci, prevenim!
Că, doar nu degeaba s-or forma şi cozile la bancomate!
Îmi BLOGez teama de a vorbi în public!
La viaţa mea, am fost nevoită, în diferite situaţii, să mă adresez unui public numeros. Am ieşit onorabil din scenă însă… mărturisesc… nu m-am simţit acolo ca peştele în apă. Vizibil sau nu, de fiecare dată am avut trac. Am simţit că tremură ceva din mine – mâna, glasul, inima… sau toate trei. Sunt emoţii constructive, mă consolez mereu. Dar, nu mă amăgesc cu atât!
Ştiu că se poate mai mult şi mai bine. Ştiu că deprinderile de a vorbi în public se învaţă şi, oricât de bună aş fi eu în spatele blogului, trebuie să fiu de zece ori mai ceva, atunci când dau nas în nas cu offline-ul.
Nota zero la igienă pentru multe şcoli şi universităţi din Iaşi
Chiar dacă pare o prostioară, ideea de la care s-a pornit e destul de serioasă şi de gravă.
Luptăm pentru rezultate deosebite la învăţătură, cerem performanţă, participăm la competiţii, susţinem că suntem cultivaţi şi avem un intelect rafinat. Suntem în stare să rezolvăm probleme dificile la nivel de olimpiadă, avem mulţi studenţi şi pretindem merite în exces însă, în marea majoritate a băilor din şcoli şi din universităţi nu există săpun. Cauza principală nu e sărăcia, ci dezinteresul. Un dezinteres colectiv devenit, de acum, focar de infecţie socială.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
